Confidenţialitate

ANM: Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Urmează câteva zile cu temperaturi scăzute, după care vremea se încălzește

Administrația Națională de Meteorologie a transmis datele meteo pentru următoarele două săptămâni. Ne așteaptă câteva zile friguroare, însă vremea se va încălzi ulterior, anunță meteorologii.

Banat

ANM anunță că până spre sfârșitul primei săptămâni vremea se va răci și va deveni deosebit de rece pentru această perioadă. Media maximelor termice va coborî până în jurul valorii de 3 grade, iar minimele vor ajunge până spre -9,-10 grade. Ulterior, valorile termice vor crește, astfel că în ultimele zile ale intervalului 7-20 martie temperaturile maxime vor atinge în medie 12…14 grade, iar cele minime 1-2 grade.

Probabilitatea de precipitații slabe va fi mai mare în primele și în ultimele zile ale intervalului, mai transmit meteorologii.

Crișana

Valorile termice vor fi în scădere până în jurul datei de 11 martie, anunță Administrația Națională de Meteorologie, cu o medie a temperaturilor maxime de 2-3 grade, iar a minimelor de -9, -8 grade. Ulterior, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel că media temperaturilor maxime din ultimele zile ale intervalului 7-20 martie va ajunge să atingă valori de 12-14 grade și minime de 0-2 grade.

Pe arii restrânse vor fi precipitații slabe, cu o probabilitate mai mare în primele și în ultimele zile de prognoză, potrivit ANM.

Transilvania

În prima săptămână din intervalul 7-20 martie vremea va fi deosebit de rece față de normalul acestei perioade, cu o medie a temperaturilor maxime între -2 și 2 grade și a minimelor între -7 grade în prima dimineață și -14 grade în ultima.

Cea de a doua săptămână vine cu o încălzire a vremii, iar media maximelor va ajunge să atingă în ultimele zile ale intervalului valori de 10-12 grade și a minimelor -3, -1.

Temporar, vor fi prezente și precipitații, în general slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare în perioada 7 – 9 martie, dar și după 16 martie, mai spun meteorologii.

Maramureș

În ceea ce privește această regiune, ANM transmite că până spre sfârșitul primei săptămâni, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă. Media temperaturilor maxime va coborî spre 1 grad, iar a minimelor spre -10, -11 grade.

În cea de-a doua săptămână de prognoză vremea se va încălzi treptat, astfel că în ultimele zile de prognoză media temperaturilor maxime, pe întreaga regiune, va ajunge să se situeze, în jurul a 12 grade, iar a minimelor se va apropia de 0 grade.

Temporar se vor semnala precipitații slabe cantitativ, între 7 și 9 martie și din nou, după 16 martie.

Moldova

Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, până în jurul datei de 11 martie, când media maximelor termice va fi de doar -2…-1 grad, iar a minimelor de -10…-8 grade. Meteorologii anunță că, după 11 martie, vremea se va încălzi treptat, iar după data de 15 martie media temperaturilor maxime va fi între 10 și 12 grade, iar a minimelor între -1 și 1 grad.

Temporar se vor semnala precipitații slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare între 7 și 11 martie și după data de 16 martie.

Dobrogea

Valorile termice vor fi în scădere până în jurul datei de 11 martie și în zona Dobrogei, când media maximelor va atinge -1 grad, iar a minimelor -6 grade. Ulterior, ANM transmite că vremea va intra într-un proces de încălzire, iar media temperaturilor maxime din ulimele zile de prognoză va ajunge la 8-10 grade și a minimelor la 1-2 grade.

Trecător vor fi posibile precipitații slabe cantitativ aproape în fiecare zi.

Muntenia

Valorile termice vor fi în scădere și în Moldova în prima săptămână de prognoză, de la o medie de 4 grade, în prima zi, până la 0 grade în jurul datei de 11 martie, iar minimele vor ajunge de la o medie de -2 grade la început, până la -9 grade spre sfârșitul primei săptămâni.

În intervalul următor se va încălzi, spun meteorologii ANM, astfel încât în ultimele zile media maximelor va fi de 11…12 grade, iar a minimelor de 0…1 grad. Trecător vor fi posibile precipitații aproape în fiecare zi, dar mai ales în intervalul 7-10 martie.

Oltenia

Vremea se va răci până spre sfârșitul primei săptămâni, când media maximelor termice se va situa în jurul a 2 grade, iar a minimelor va atinge -11…-10 grade. În intervalul care va
urma, tendința generală va fi de creștere a valorilor termice, astfel încât, în ultimele zile de prognoză maximele vor atinge în medie 12…13 grade, iar minimele 0…2 grade.

Probabilitatea mai mare de apariție a precipitațiilor va fi între 7 și 11 martie, precum și după data de 17 martie.

La munte

În prima săptămână de prognoză vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între -10 și -2 grade și a minimelor între -17 și -10
grade. În cea de a doua săptămână se va încălzi, iar media maximelor va ajunge să atingă 2…4 grade și a minimelor -4…-3 grade.

Temporar vor fi precipitații aproape în fiecare zi, dar mai ales în primele și în ultimele zile ale intervalului de prognoză.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Meteorologii anunță ninsori în toată țara