Confidenţialitate


ANM: 31 de judeţe ale țării, sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii


ANM: 31 de judeţe ale țării, sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii

Administraţiei Naţionale de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de ploi torenţiale şi vijelii pentru 31 de judeţe.

La nivelul întregii ţări, până sâmbătă dimineaţa, este valabilă o informare de instabilitate atmosferică accentuată.

Potrivit ANM, vineri, între orele 6.00 – 23.00, vor fi averse torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi izolat grindină, la început în Banat, Crişana şi Maramureş, apoi în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei şi în nordul Munteniei.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi frecvent 20 – 25 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.

Pe de altă parte, în intervalul 22 iunie, ora 16:.00 – 23 iunie, ora 10.00, va fi în vigoare o informare meteo, conform căreia în Muntenia, Dobrogea şi sud-estul Moldovei vor fi perioade scurte de timp în care local instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi se va manifesta prin intensificări puternice ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. Pe arii restrânse vor fi cantităţi de apă de peste 25 – 35 l/mp.

Pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă, va continua să ploua local însemnat cantitativ şi în centru şi nord-est.


Ultimele stiri
Dominic Fritz: USR nu va vota un guvern în care „PSD se întoarce cu niște oameni-paravan”

PSD a decis să intre la guvernare. Sorin Grindeanu: „Consiliul Politic Național a dat undă verde”. Lista miniștrilor…

Ludovic Orban, despre lista miniștrilor PSD din Guvernul Niculescu: ar trebui să se numească Guvernul PSD-Dan. Sper ca…

Evaziune fiscală și spălare de bani în contracte cu nave NATO. Arestări în Norvegia și Germania și percheziții…

Proteste violente ale studenților în Albania. Șase persoane au fost rănite, iar aproximativ 20 de tineri au fost…

Spitalul Modular din Pipera, construit în pandemie, a fost jefuit bucată cu bucată. Hoții au furat sute de…

Reacții în Parlament după negocierile pentru Guvernul Niculescu. Reprezentanții AUR și SOS România, nemulțumiți că nu sunt invitați…

Piața Victoriei. Cine vrea, de fapt, să guverneze? Răspunde Ludovic Orban, fost prim-ministru

O nouă specie de dinozaur carnivor, descoperită după ce cercetătorii au studiat o fosilă păstrată într-un sertar timp…

CFR caută artiști pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord. Înscrierile voluntarilor se…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează