Confidenţialitate

Andone, către fanii Galatasaray: Accidentările nu mi-au permis să arăt tot fotbalul pe care îl ştiu

Fotbalistul Florin Andone le-a transmis, marţi, un mesaj fanilor echipei Galatasaray, în care îşi exprimă dezamăgirea că, din cauza accidentărilor, nu a putut să-şi arate valoarea.

“Nici nu ştiu cum să încep, nici de unde să încep, dar vreau să exprim ceea ce simt şi să împărtăşesc asta cu voi toţi. Toţi care s-au îngrijorat de starea mea şi mi-au trimis mesaje de susţinere şi încurajare, sunteţi mulţi şi pentru asta vreau să vă mulţumesc din inimă. Sezonul s-a încheiat pentru mine, unul foarte dificil din cauza celor două accidentări pe care le-am suferit. Mă simt frustrat că mi-am îndeplint obiectivele pe care le aveam în minte la venirea la acest mare club, simt că am dezamăgit multe persoane şi că, într-adevăr, accidentările nu mi-au permis să arăt tot fotbalul pe care îl ştiu. Îmi pare rău pentru cum a decurs totul şi, deşi perioada mea la Galatasaray nu a contribuit cu multe lucruri pozitive, m-am simţit privilegiat să îmbrac acest tricou extraordinar şi să reprezint acest mare club. Mulţumesc din nou pentru infinitele voastre dovezi de afecţiune, în special fanilor echipei Galatasaray, care au demonstrat încă o dată că sunt, fără îndoială, unii dintre cei mai buni din lume. Mulţumesc!”, a scris atacantul pe Instagram.

 

View this post on Instagram

 

No sé ni cómo empezar, o por dónde empezar pero si quiero expresar lo que siento y compartirlo con todos ustedes. Toda esta gente que se ha preocupado por mi y me han mandado mensajes de apoyo y de ánimo, sois muchísimos y por eso quiero daros las gracias de corazón. Se acabó la temporada para mi, una muy difícil debido a las dos lesiones que he sufrido. Me siento frustrado por no cumplir los objetivos que tenía en mi mente al venir a este gran club, siento que he defraudado a muchísima gente y que realmente las lesiones no me han dejado mostrar todo el fútbol que llevo dentro. Lo siento por cómo ha ido todo y aunque mi paso por el @galatasaray no haya aportado muchas cosas positivas, me he sentido un privilegiado por haber vestido esta gran camiseta y representar a este gran club. Gracias de nuevo por vuestras infinitas muestras de cariño, sobretodo a los aficionados de @galatasaray que una vez más han mostrado que son sin duda uno de los mejores del mundo. Gracias 🙏

A post shared by Florin Andone (@florinandone11) on

În weekend, Florin Andone a suferit o ruptură de ligament încrucişat anterior la genunchiul drept, fiind scos de pe teren cu targa.

În noiembrie 2019, românul a fost diagnosticat cu o ruptură de ligament colateral intern şi o leziune de ligament încrucişat la acelaşi genunchi drept.

Atacantul a fost împrumutat pentru un sezon la Galatasaray Istanbul, în toamna anului trecut, de clubul englez Brighton.