Confidenţialitate


Analistul politic Ion Bogdan Lefter: „PSD-ul e un partid în mare dificultate, cu pierderi de electorat.”/ „Nu cred că vrea să vină cu adevărat la guvernare, iar toate amenințările astea sunt un joc politic”


Analistul politic Ion Bogdan Lefter: „PSD-ul e un partid în mare dificultate, cu pierderi de electorat.”/ „Nu cred că vrea să vină cu adevărat la guvernare, iar toate amenințările astea sunt un joc politic”

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

PSD este un partid aflat în dificultate, confruntându-se cu pierderi de electorat, apreciază scriitorul și analistul politic Ion Bogdan Lefter. Invitat la ediția de marți a emisiunii „Piața Victoriei”, Ion Bogdan Lefter a discutat despre jocurile politice din coaliția de guvernare și despre poziția premierului Ilie Bolojan, subliniind că acesta a avut mereu grijă să combine fermitatea afirmațiilor și proiectelor sale cu deschiderea către compromis cu partenerii de coaliție. În plus, analistul consideră că PSD nu își dorește să preia conducerea țării prin rotație, deoarece aceasta ar presupune și asumarea „nebuniei bugetare” în care partidul a implicat România, împreună cu PNL-ul de dinainte de Bolojan.

Ion Bogdan Lefter: „PSD-ul e un partid în mare dificultate, cu pierderi de electorat”

Tudor Mușat: Jocul PSD în coaliție, apropo de aceste șicane permanente. Să aibă gânduri serioase de trecere în opoziție, să preseze pentru schimbarea lui Bolojan cu un alt premier de la PNL, să facă un joc doar de dragul jocului. Ce credeți?

Ion Bogdan Lefter: „Mă bucur că ați introdus acest termen, cel de joc. Pentru că și eu cred că e un joc. Sigur, nu putem exclude nicio continuare. Dacă va fi cândva, mai curând sau mai târziu, o ieșire de la guvernare, o vom comenta atunci. Dar până să se întâmple, cred și eu că este un joc. […] De fapt, peisajul, diagnosticul general, ar trebui să țină cont de faptul că PSD-ul e un partid în mare dificultate, cu pierderi de electorat. Foarte probabil o campanie electorală, ar oferi noi oportunități actualei opoziții populiste pentru stridențe și, deci, pentru atragerea de susținători. De unde? Dintre susținătorii PSD, se știe, se vede. Și, fără soluții imediate, știind bine PSD-ul că o preluare a gestionării țării ar presupune și preluarea datoriilor lor, a dobânzilor pentru creditele deja acumulate de stat, adică o gestionare a nebuniei bugetare în care ei ne-au băgat, în primul rând în combinație cu PNL-ul de dinainte de Bolojan, ca să creez niște distincții. Deci, nu cred că vrea să vină cu adevărat la guvernare și toate amenințările astea sunt un joc politic.”

Ion Bogdan Lefter: „Întreaga majoritate parlamentară, inclusiv parlamentarii PSD, a susținut aceste măsuri”

Tudor Mușat: Cum ar fi dacă Bolojan nu ar face concesii? Adică i-ar spune PSD-ului: situația e aceasta, o știți și voi foarte bine, ați contribuit la ea, nu am altceva de făcut și nu am alte concesii de oferit. Nu voi pune în practică măsurile sociale pe care le cereți sau cea mai mare parte dintre ele. Nu voi accepta așa-zisul pachet de relansare economică, pentru că, nu știu, va direcționa bani, cum se spune, în tot felul de zone, fără un impact real. Există, în aceste condiții, un risc real ca PSD să prăbușească guvernul?

Ion Bogdan Lefter: „Se poate, se întâmplă. Și o spargere a actualei coaliții guvernamentale, dar nu cred că ea e previzibilă, cel puțin nu imediat. Dar nuanțele de care trebuie să ținem cont sunt următoarele. În ciuda jocului sau jocurilor pe care PSD-ul le face – jocuri de imagine și politice, pretinzând că nu e de acord cu măsurile adoptate până acum și criticând guvernarea într-o manieră extrem de personalizată – primul ministru e cel care ar fi unicul responsabil, tartorul, omul care taie și așa mai departe, cum încearcă să-l ștampileze PSD-ul, dar și AUR și alții. De fapt, guvernul este guvern de coaliție, susținut de o majoritate parlamentară. Toate măsurile adoptate până acum au fost adoptate prin asumare de răspundere în Parlament. Procedurile parlamentare permit opoziției să depună moțiune de cenzură. S-a depus de fiecare dată și moțiunile de cenzură au fost respinse prin vot. Deci întreaga majoritate parlamentară, inclusiv parlamentarii PSD, a susținut aceste măsuri. Nu este o guvernare Bolojan; este o guvernare de coaliție. Premierul Bolojan a avut mereu grijă să combine fermitatea afirmațiilor și proiectelor sale – pe care le impune realitatea obiectivă a țării, a bugetului, a datelor concrete – cu deschiderea la compromis cu partenerii de coaliție.”


Ultimele stiri
Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

Atac armat în apropierea Casei Albe, la Washington: Cinci persoane au fost împușcate. Un suspect s-ar fi baricadat…

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…

SUA: Opt oameni au murit după prăbușirea unei clădiri în Brooklyn, New York. Cel puțin 16 persoane au…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează