Confidenţialitate


Ambasadorul României în SUA va sta într-o vilă cu 46 de camere. Paleologu: „Noi stăteam 5 familii la Copenhaga, și alte ambasade au nevoi” | AUDIO


Ambasadorul României în SUA va sta într-o vilă cu 46 de camere. Paleologu: „Noi stăteam 5 familii la Copenhaga, și alte ambasade au nevoi” | AUDIO

Ministerul Afacerilor Externe a închiriat un nou sediu pentru reședința ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru, fost consilier al președintelui Klaus Iohannis. Este vorba despre o clădire istorică, dar proaspăt renovată, ce are 46 de camere pentru care statul român va plăti lunar 21.000 de dolari, potrivit PressHUB, platformă media care a publicat acest subiect inițial.

MAE susține că vechea reședință avea promleme grave de infrastructură și arăta prost.

Ministerul de Externe a ales pentru ambasadorul Andrei Muraru o reședință a Departamentului de stat care are 8 dormitoare, 8 băi și piscină, în total peste 2.000 de metri pătrați.

MAE a explicat pentru PressHUB că „în urma unei analize a pieței imobiliare și având în vedere faptul că, în cazul în care imobilul din Strada 30 ar fi beneficiat de o amplă lucrare de restaurare, prețul chiriei ar fi crescut probabil semnificativ, conducerea misiunii a luat decizia renunțării la acesta”.

Fost ambasador al României în Danemarca, Theodor Paleologu spune că mutarea reședinței ambasadorului României în SUA poate fi justificată dar MAE trebuie să țină cont că are ambasade la fel de importante care sunt în stare jalnică:

„De exemplu, la Copenhaga, la reședința pe care o avem acolo stăteam în reședință 4-5 familii și era evident o reședință mult mai mică decât cea de la Washington. Pe de altă parte, evident că personalul de la Washington este mult mai numeros decât cele din alte ambasade, deci se poate justifica. Sigur că mai puțin se justifică piscina de exemplu, Ministerul de Externe stă foarte prost la capitolul clădiri pentru ambasade, multe clădiri care aparțin statului român sunt în paragină.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Theodor Paleologu spune că atunci când a ajuns la post a constatat că ambasada nu avea nici măcar toate scaunele folosibile:

„Când am ajuns eu aveam 96 de scaune, ca scaune nu puteau fi folosite decât 27 dintre ele, erau stricate, erau cu arcurile sărite, cu câte un picior lipsă.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Mutarea ambasadorului în casă nouă nu coincide cu mutarea ambasadei. Ea va rămâne în fostul sediu. Theodor Paleologu nu exclude ca Adrei Muraru să fie privilegiat și din alt motiv:

„Există și nevoi stringente ale altor ambasade și nu sunt lipsite de importanță. Pe de o parte da, sigur, e vorba și de o proximitate personală, politică de ambasador și președinte. Pe de altă parte ce să spun, este numit politic și nu știm dacă va avea o carieră în continuare în Ministerul de Externe. Profit de ocazia asta pentru a spune că președintele Iohannis, poate din motive care țin de resentimente, de o dorință de răzbunare pur și simplu refuză orice promovare pentru oameni care îi sunt mai puțin apropiați. Mă gândesc de exemplu la Teodor Baconschi.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: CNN: Blinken și Lavrov vor dialoga curând, pentru prima oară de la începutul invadării Ucrainei. Un schimb de deținuți, în discuție

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”