Confidenţialitate


Ambasadoarea Austriei, convocată la Ministerul de Externe pentru o notă de protest, după votul negativ din Consiliul JAI


Ambasadoarea Austriei, convocată la Ministerul de Externe pentru o notă de protest, după votul negativ din Consiliul JAI

După ce aderarea României la Schengen a fost blocată de Viena, ambasadoarea Austriei a fost convocată, joi seară, la sediul Ministerului de Externe pentru o notă de protest. Meritam „un vot favorabil”, a transmis șeful statului într-un mesaj scris. 

„Ambasadoarei Austriei i s-a transmis că votul negativ al Vienei surprinde cu atât mai mult în contextul existenței unor relații diplomatice îndelungate, cu o tradiție de peste 100 de ani, între țările noastre, precum și al cooperării bilaterale substanțiale în special în domeniul economic – Austria fiind unul dintre partenerii economici cei mai importanți ai României și al doilea investitor străin pe piața românească”, a transmis MAE printr-un comunicat.

„România nu se oprește aici!”, a dat asigurări președintele după ce țara noastră nu a primit votul unanim de a se alătura spațiului Schengen.

„Un singur stat membru a ales să ignore aceste realități și să blocheze unanimitatea europeană, în mod inexplicabil și dificil de înțeles pentru întreaga Uniune Europeană. Atitudinea regretabilă și nejustificată a Austriei din cadrul reuniunii de astăzi riscă să afecteze unitatea și coeziunea europene, de care avem atât de multă nevoie mai ales în actualul context geopolitic”, a transmis președintele Iohannis.

Și premierul Nicolae Ciucă a transmis că România va continua sa preseze pentru aderarea la Schengen.

Ministrul de interne al Cehiei, a cărui ţară deţine preşedinţia Consiliului UE, spune că Praga va continua să lupte pentru aderarea României şi a Bulgariei la spațiul de liberă circulație până în ultima zi a mandatului său.

Oficialul ceh a precizat însă că nu e sigur că statele membre vor dori să aibă un consiliu extraordinar pe această temă până la sfârşitul anului.

Foto: Shutterstock

Citește și: Comisarul european Ylva Johansson: Aderarea României și Bulgariei la Schengen, prioritatea mea în mandatul acesta


Ultimele stiri
Alertă pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea. Sunt emisii de clor la o instalație | GALERIE FOTO

Google, Open AI și Meta, date în judecată în Statele Unite. Reclamanţii cer oprirea dezvoltării modelelor AI, motivând…

Nicușor Dan: „Marea Neagră a fost pomenită ca risc de securitate pentru Europa” / În Irlanda, Președintele României…

Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează