Confidenţialitate


Alegerile locale 2016 în Constanța fără Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu


Alegerile locale 2016 în Constanța fără Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu

Depunerea candidaturilor pentru alegerile locale din Constanța s-a întâmplat firesc, fără tam-tam-ul cu care orașul a fost obișnuit în ultimii 16 ani. Explicația este simplă. Lipsește din peisaj faimosul cuplu Radu Mazăre–Nicușor Constantinescu.

Erau cei care la fiecare lansare de pretendenți PSD la locale, parlamentare chiar și europarlamentare, organizau evenimente grandioase.

Atât Radu Mazăre cât și Nicușor Constantinescu, împreună cu Sorin Strutinsky, considerat trezorierul Tripletei care a condus Constanța după bunul plac sunt judecați pentru fapte de corupție în numai puțin de 10 dosare.

Au trecut și prin Beciul Domnesc, așa cum a botezat chiar Radu Mazăre Arestul Capitalei. Infracțiunile de care sunt acuzați sunt abuz în serviciu, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, fals intelectual, fals în declarații, conflict de interese, în cazul lui Radu Mazăre fiind vorba și de luare de mită. Prejudiciul adus de cei doi inculpați bugetului de stat depășește 100 milioane de euro.

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu susțin cu tărie că sunt nevinovați. Inițial, de “hăituirea” lor au fost vinovați Traian Băsescu și “poliția lui politică”, DNA. Ulterior, acuzele s-au îndreptat împotriva binomului DNA-SRI. Niciunul dintre ei nu mai este membru PSD. Dacă ar candida la alegerile locale, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu ar câștiga și acum primăria și Consiliul Județean Constanța, spun, mai ales, pensionarii.

Acum, 90% dintre candidații PSD la Consiliul Județean Constanța sunt alții decât cei pe care îi avea Nicușor Constantinescu. La Consiliul Local Municipal, însă, o treime din “echipa”  lui Radu Mazăre este plasată pe locuri eligibile. În frunte cu Decebal Făgădău, viceprimarul lui Radu Mazăre. El îi are ca și contracandidați, între alții, pe liberalul Vergil Chițac, pe Claudiu Palaz de la PMP, senatorul Gigi Chiru de la ALDE și alți șase reprezentanți ai unor partide mici sau independenți.

În total 12 persoane au intrat în competiția pentru Primăria Constanța

Radu Mazăre a fost primar al Constanței timp de 15 ani. Acum 12 candidați se luptă pentru fotoliul de primar.

Din partea PSD va candida viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, cel care de anul trecut este primar interimar al oraşului, după demisia lui Radu Mazăre. În vârstă de 42 de ani, el conduce organizaţia municipală a PSD Constanţa din 2013.

PNL l-a desemnat candidat pe Vergil Chițac, fostul rector al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, contraamiral de flotilă în rezervă și care până acum nu a mai fost implicat în politică.

Fostul prefect al judeţului Constanţa, preşedintele PMP Constanţa, Claudiu Palaz, în vârstă de 46 de ani, este candidatul partidului lui Traian Băsescu pentru funcţia de primar al Constanţei.

Senatorul Gigi Chiru va candida din partea ALDE. Gigi Chiru a mai candidat pentru Primăria Constanţa, în 2012, şi a pierdut. Senatorul Gigi Chiru a fost condamnat, în primă instanţă, la şase luni de închisoare cu suspendare, pentru mită electorală.

Avocatul Dumitru Bădrăgan, în vârstă de 42 de ani, va candida la Constanţa din partea Partidului România Unită (PRU).

Din partea PRM Constanţa va candida Nicolae Grosu, un economist în vârstă de 69 de ani, primar al oraşului Mangalia, timp de opt ani, înainte de 1989.

Un alt economist, Sunay Omer, în vârstă de 47 de ani, va candida din partea Partidul Naţional Democrat.

În vârstă de 30 de ani, Octavian Ceti este cel mai tânăr dintre candidaţii pentru Primăria Constanţa. De profesie jurist, el reprezintă Partidul Puterii Umaniste Social – Liberal.

Plasticianul Gheorghe Caruţiu, în vârstă de 59 de ani, a ales să candideze din partea PNŢCD. Alți 3 candidați independenți s-au înscris în cursa locală. Andrei George Popescu, Andrei Nicolae Tatu şi Ion Budi.

 

 

 

Ghiulfer Predescu


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează