Confidenţialitate


Ce trebuie să știi despre votul de duminică la alegerile europarlamentare 2024 | GALERIE FOTO


Ce trebuie să știi despre votul de duminică la alegerile europarlamentare 2024 | GALERIE FOTO

Duminică, 9 iunie 2024, 18 milioane de alegători sunt așteptați la urne. Dintre aceștia, 940 de mii locuiesc în străinătate. Un ghid pentru cei care vor să voteze la alegerile pentru Parlamentul European la secțiile din străinătate a fost publicat de Ministerul de Externe de la București. Sunt peste 900 de secții organizate în afara granițelor, în condițiile în care legislația actuală nu reglementează votul prin corespondență.

Peste 370 de milioane de europeni sunt așteptați la votul pentru europarlamentare în perioada 6 – 9 iunie 2024

Între 6 şi 9 iunie 2024, în jur de 373 de milioane de europeni vor fi chemaţi la urne pentru a-i alege pe cei 720 de deputaţi din următorul Parlament European.

Legea electorală a Uniunii Europene prevede că alegerile pentru Parlamentul European (PE) au loc o dată la cinci ani, într-un interval de timp de patru zile, de joi până duminică.
În 2024, alegerile se vor organiza în cele 27 de state membre ale Uniunii începând de joi, 6 iunie, până duminică, 9 iunie.

MAE: Peste 2,5 milioane de buletine de vot au fost trimise în străinătate

În cele 915 secţii din străinătate au fost trimise peste 2,5 milioane de buletine de vot şi aproape 8.500 de ştampile cu inscripţia ”VOTAT”, potrivit Ministerului de Externe de la București.

Candidaturile pentru alegerile europarlamentare 2024

15 partide şi alianţe electorale sau politice şi şapte independenţi şi-au înregistrat, la Biroul Electoral Central, candidaturile pentru alegerile europarlamentare.

Ca regulă generală, se votează liste de candidați, iar în unele țări, precum Franța, Germania Italia, Polonia, există și liste electorale generale.

În Finlanda este chiar posibil să votezi pentru un candidat preferat punându-l pe acesta în capul listei.

Doar partidele care reușesc să obțină cel puțin 5 la sută din voturi ajung în Parlamentul European.

Vârsta de vot este stabilită de legislaţia naţională

În majoritatea statelor membre se votează începând de la 18 ani. Excepţie fac Grecia (17 ani) şi Austria, Belgia, Germania şi Malta (16).

De asemenea, vârsta minimă la care se poate candida variază în ţările Uniunii, de la 18 la 25 de ani. În România este de 23 de ani.

Putem vota online sau prin corespondență în România?

Votul prin corespondenţă şi votul online la alegerile europene 2024 nu este posibil în România.

Câţi europarlamentari sunt aleşi în fiecare ţară?

Cel mai mic număr de europarlamentari aleşi într-o ţară este de 6 (Cipru, Luxemburg şi Malta), iar cel mai mare număr este de 96 (Germania).

Care a fost participarea la vot în ultimele alegeri?

Participarea la vot a scăzut în mod constant cu fiecare ciclu electoral din 1979 până în 2014, când a atins un minim istoric de 42,5%.

Însă alegerile din 2019 au înregistrat cea mai mare creştere a prezenţei la urne, ajungând la cel mai înalt nivel din 1994, de 50,6%, iar sondajele sugerează că participarea la vot va creşte din nou în acest an.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: MAE: Ghidul alegătorului român la secțiile de votare din străinătate pentru alegerile europarlamentare | AUDIO | DOCUMENT


Ultimele stiri
Strâmtoarea Ormuz va fi închisă din nou. Anunțul a fost făcut de armata Iraniană | AUDIO

Doi ani existență a Spitalului „Dăruiește Viață”. Aproape 3.000 de copii tratați în spitalul construit din donații |…

Dr. Mihaela Bilic, sfaturi despre slăbit: „Cantitatea face diferența”, iar hidratarea și echilibrul sunt esențiale în proces

Protest în Rahova, la șase luni de la explozia soldată cu morți și răniți. Locatarii cer acces în…

UDMR nu își va retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și nu va vota o moțiune de cenzură. Deputatul…

Franța și Regatul Unit vor conduce o misiune multinațională pentru protejarea libertății de navigație, anunță Keir Starmer. Mesaj…

Peste 20 de ONG-uri îi cer lui Nicușor Dan să își respecte promisiunile din campania electorală. Inițiator: „Mediator…

Strâmtoarea Ormuz se redeschide complet pe durata armistițiului Liban-Israel, anunță ministrul de Externe al Iranului. Donald Trump: „Mulțumim!”.…

Gorj: Profesorul acuzat că ar fi agresat sexual eleve în garsoniera în care le dădea meditații primește salariu…

Bărbat de 65 de ani, prins după furtul de la Spitalul Pantelimon care a afectat instalația de oxigen…