Confidenţialitate


Alegeri 2024, Prezidențiale. Mihai Tudose: E momentul ca social-democrații să dea un președinte / Poate în viitorul mandat al președintelui propunem o modificare a Constituției: să spună oamenii ce vor de la aceste funcții | VIDEO


Alegeri 2024, Prezidențiale. Mihai Tudose: E momentul ca social-democrații să dea un președinte / Poate în viitorul mandat al președintelui propunem o modificare a Constituției: să spună oamenii ce vor de la aceste funcții | VIDEO

Europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreședinte și coordonatorul campaniei PSD, a fost invitatul Ioanei Ene Dogioiu în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. „Cred că de data asta este momentul ca social-democrații să dea un președinte fiindcă în ultimii 20 de ani nu prea a fost lumea mulțumită cu președinți de dreapta”, a spus Mihai Tudose la Europa FM. Europarlamentarul a mai spus la Europa FM că „poate în viitorul mandat al președintelui – indiferent cine este” s-ar putea propune „o modificare a Constituției, să propunem poporului un referendum să stabilească și poporul ce dorește de la aceste funcții” și „poate ar trebui scris în Constituție și exact când au loc alegerile”.

Mihai Tudose: „Cred că de data asta este momentul ca social-democrații să dea un președinte”

Ioana Ene Dogioiu: Comasarea aceasta generală este repetiția pentru sezonul electoral toamnă-iarnă? Așa pare…

Mihai Tudose: „Cine știe, doamnă?”.

Ioana Ene Dogioiu: Vă gândiți la candidat comun și la prezidențiale?

Mihai Tudose: „Cine știe, doamnă? Haideți să vedem ce iese”.

Ioana Ene Dogioiu: Dar părerea dumneavoastră?

Mihai Tudose: „Este că imediat după ce trec aceste alegeri vom vedea cum funcționează”.

Ioana Ene Dogioiu: Pe 10 iunie ați spus.

Mihai Tudose: „Ia uitați cum apare consensul politic”.

Ioana Ene Dogioiu: Vedeți cum apare consensul politic? Domnul Ciolacu – îl împingeți pe culoarul morții?

Mihai Tudose: „Eu cred că nu este culoarul morții, cred că de data asta este momentul ca social-democrații să dea un președinte fiindcă în ultimii 20 de ani nu prea a fost lumea mulțumită cu președinți de dreapta”.

Mihai Tudose: „Să propunem o modificare a Constituției, să propunem poporului un referendum să stabilească și poporul ce dorește de la aceste funcții”

Mihai Tudose: „Poate în viitorul mandat al președintelui – indiferent cine este, dar eu sper să fie social-democrat și dacă e social-democrat să fie președintele partidului că de asta este președinte, pentru că este cel mai bun dintre noi că dacă nu era cel mai bun, puneam pe altul – să propunem o modificare a Constituției, să propunem poporului un referendum să stabilească și poporul ce dorește de la aceste funcții: avem un președinte care este jucător – adică pe modelul american – sau mergem pe modelul german – cine este prim-ministru este prim-ministru și se duce și la Consiliu, reprezintă și România și are puteri depline.

Constituția a fost făcută așa cum a fost ea făcută, între timp lucrurile au mai evoluat, mai sunt niște lucruri de modificat pe acolo, sunt niște cuvinte care au fost folosite în tot felul de feluri. Cu <<este posibil>>, se poate, președintele poate, consultă, niște termene vagi. Minim trei căderi sau două căderi ale Guvernului. Poate ar trebui scris în Constituție și exact când au loc alegerile, să știm că în prima duminică a lui septembrie au loc alegerile și cu asta basta, că le tot plimbăm și comasăm și mișcăm”.

Urmărește aici întreaga emisiune „Piața Victoriei”

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Alegeri 2024, Primăria Capitalei. Mihai Tudose, PSD: „O testăm pe doamna Firea, pe domnul Popescu-Piedone, dar și pe domnul Băluță” | VIDEO


Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează