Confidenţialitate


Adrian Negrescu, analist economic, despre scumpirile din România: „Probabil se vor estompa în decembrie – ianuarie” | AUDIO


Adrian Negrescu, analist economic, despre scumpirile din România: „Probabil se vor estompa în decembrie – ianuarie” | AUDIO

Rate mai mari, alimente mai scumpe, combustibili în creștere de la o zi la alta. Așa arată situația economică în România la acest moment. Însă, când se vor opri aceste creșteri? Specialiștii se așteaptă ca această avalanșă de scumpiri să se domolească la începutul anului viitor.

Indicele ROBOR la trei luni – în funcție de care sunt calculate ratele la creditele în lei – a ajuns acum la 2,35%. Este în creștere continuă de la începutul lunii iulie, potrivit datelor BNR, ceea ce înseamnă că ratele se măresc.

În plus, și alimentele s-au scumpit cu aproape 5% în comparație cu toamna anului trecut, arată datele Institutului Național de Statistică. Această avalanșă ar trebui să se oprească la începutul anului viitor, susține analistul economic Adrian Negrescu.

„Pe fondul acestei stabilități pe care o așteptăm în cam tot ce înseamnă zonă de prețuri, aceste scumpiri din această toamnă, probabil, se vor estompa în decembrie – ianuarie, iar din februarie putem vorbi despre o inflație care să reintre în niște limite cât de cât acceptabile”, a spus Adrian Negrescu.

Un litru de motorină este mai scump de la o săptămâna la alta – la fel și benzina. În medie – cu 20 de bani în numai șapte zile

De la Palatul Victoria lucrurile se văd altfel. Ce spun guvernanții? Avem o creștere economică record și un deficid bugetar mai mic, susține premierul demis, Florin Cîțu.

Sursa Foto: Pixabay

Citește și: Fosta șefă a secției de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-jiu, condamnată la un an de închisoare cu suspendare pentru complicitate la înșelăciune | AUDIO

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Ministrul Sănătății: Am greșit în ce privește concediul medical, pentru că nu am ținut cont de anumite particularități.…

Portugalia: Socialistul Antonio José Seguro câștigă alegerile prezidențiale în fața contracandidatului de extremă dreapta. Mesajul transmis portughezilor |…

Rusia: Voiau să scoată din țară o bucată de meteorit prezentată drept …ornament de grădină

Turiști în adidași, întorși din drum de către jandarmii montani | VIDEO

Două femei, dintre care una minoră, au fost folosite pentru prostituție. Proxenetul a fost schimbat de cel puțin…

Alunecare de teren la Mina Rovinari, Gorj. Mai multe utilaje au fost acoperite de pământ

Nicușor Dan despre participarea României la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, condus de Trump: “Decizia va fi…

Hunedoara: Tânăr reţinut după ce a furat un telefon folosit la monitorizarea unui agresor

Portughezii își aleg președintele

Actorii se pregătesc de proteste. “Decizia ministerului, ca actorii să stea la serviciu 8 ore pe zi, e…