Confidenţialitate


Adele a suferit de depresie înainte şi după naşterea fiului ei


Adele a suferit de depresie înainte şi după naşterea fiului ei

Cântăreaţa britanică Adele a dezvăluit într-un interviu publicat luni că a suferit de depresie post-partum, după naşterea fiului ei, şi că a avut nevoie de terapie, atunci când era mai tânără, din cauza unei ”părţi foarte întunecate” a personalităţii sale, potrivit Reuters.

Vedeta pop se apropie de încheierea unui turneu mondial de 10 luni prin care şi-a promovat cel mai recent album de studio, intitulat ”25”.

Ea a acordat un interviu revistei Vanity Fair pentru numărul din luna decembrie, publicat luni, online, în care a vorbit despre Angelo, copilul ei şi al lui Simon Konecki, născut în urmă cu patru ani.

”Am avut o depresie post-partum cu adevărat rea după ce l-am născut pe fiul meu, iar asta m-a speriat. Cunoştinţele mele despre post-partum – sau «post-natală», cum îi spunem noi în Anglia – erau acestea: nu vrei să fii lângă copilul tău, îţi faci griji că ai putea să îţi răneşti copilul, eşti îngrijorată că nu te descurci prea bine.

Însă eu eram obsedată de copilul meu. M-am simţit îngrozitor de nepotrivită. Am simţit ca şi cum luasem cea mai proastă decizie din viaţa mea. Depresia poate să apară sub diverse forme”, a dezvăluit Adele.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul pe 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO