Confidenţialitate


Actualizarea avertizărilor meteo – cod PORTOCALIU în opt judeţe


Actualizarea avertizărilor meteo – cod PORTOCALIU în opt judeţe

Meteorologii au actualizat avertizările de vreme severă şi anunţă că viscolul puternic va persista până la noapte, în opt judeţe.

Astfel, potrivit atenţionării COD PORTOCALIU valabilă până la ora 23, în cursul zilei de vineri  şi la începutul nopţii de vineri spre sâmbãtã (06/07 ianuarie), în Cãlãraşi, Ialomiţa, Buzãu, Brãila, Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea, viscolul va continua sã fie puternic, rafalele vântului vor atinge şi temporar vor depãşi 70-85 km/h, reducând vizibilitatea sub 50 m şi troienind zãpada.

Tot până la ora 23 este în vigoare o atenţionare COD GALBEN potrivit căreia va continua sã ningã în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova, precum şi în zona Carpaţilor de Curburã, local ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi se va mai depune strat de zãpadã.
Va fi viscol în Dobrogea, estul Munteniei, extremitatea de sud-vest a Olteniei şi în cea mai mare parte a Moldovei, unde vântul va avea intensificãri cu viteze de 50-70 km/h. În Carpaţii de Curburã şi zona înaltã din Carpaţii Meridionali rafalele vor depãşi 80?90 km/h, iar zãpada va fi spulberatã şi troienitã.

Cod GALBEN în noaptea de vineri spre sâmbătă

Potrivit ANM, din seara de vineri, de la ora 23, în Dobrogea, Bãrãgan şi Moldova va ninge în general slab cantitativ, dar vântul va continua sã prezinte intensificãri cu viteze de 50…60 km/h şi pe arii restrânse 70 km/h, temporar spulberând şi troienind zãpada.


Notã: Unele intensificãri ale vântului vor fi mai fi în sud-vestul Olteniei, spulberând trecãtor zãpada depusã anterior.
În Moldova, Dobrogea şi Bãrãgan, sâmbãtã şi duminicã (07 şi 08 ianuarie) vor fi intervale de timp în care va mai ninge, iar vântul va avea intensificãri, spulberând şi troienind zãpada.

În perioada urmãtoare, în cea mai mare parte a ţãrii, vremea va fi geroasã atât noaptea, cât şi ziua, iar temperaturile minime se vor situa frecvent între -25 şi -15 grade.

În dimineaţa zilei de sâmbãtã, 7 ianuarie, Administraţia Naţionalã de Meteorologie va emite noi mesaje privind evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice periculoase. Zeci de localităţi s-au aflat până vineri, la ora 13, sub atenţionare COD ROŞU şi, punctual, avertizările de vreme severă sunt valabile în unele  localităţi până la ora 18. 

 


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează