Confidenţialitate


Accident grav pe DN68


Accident grav pe DN68

Accident grav pe DN68, unde este circulația oprită.

O persoană a murit după ce mașina în care se afla a izbit un tir. În mașină se aflau alte patru persoane, între care trei copii. 5 echipaje SMURD s-au deplasat la locul accidentului de pe DN68. În operațiuni sunt implicate și două autospeciale de descarcerare, precum și o autospecială de transport victime multiple.

”Dintre cele cinci victime, trei sunt copii. Copiii au răni, dar sunt conștienți și cooperanți. În ciuda eforturilor depuse de pompierii salvatori, bărbatul a decedat. Copiii au 4 luni, 5 ani și 10 ani. Aceștia se aflau în același autoturism cu părinții lor. Copiii și mama lor sunt transportați cu ambulanțele la spital în Timișoara”, a precizat Anemona Doda,purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

Un grav accident a avut loc în urmă cu puțin timp și în judeţul Sibiu. Din cauza unui impact între două autoturisme, traficul rutier pe DN14 este oprit pe ambelesensuri pe raza localităţii Copşa Mică. Evenimentul s-a soldat cu două victime.

Se estimează ca în aproximativ o oră traficul va fi reluat.


Ultimele stiri
Mesajul Patriarhului Daniel pentru Papa Leon, înaintea intervenției chirurgicale | AUDIO

De ce este important ca tinerii să studieze istoria Holocaustului în România. Explicațiile cercetătorului Marius Cazan | VIDEO

Buzău: Concursul pentru posturile de directori de școli, suspendat cu o zi înainte de prima probă, anunță ISJ

Acordul Trump-Putin pentru motorina, fără efect asupra prețurilor globale. Explicațiile unui expert în energie. UE a reacționat la…

Italia: O femeie a devenit mamă la 59 de ani. Tatăl copilului are 70 de ani | AUDIO

Brașov: Reacția conducerii IAR Ghimbav după protestele angajaților față de blocarea creșterilor salariale

Sebastian Stan, despre rolul său din „Fjord”: „A dat un sens mai profund legăturii mele cu România și…

Academia Europa FM. Ce știe copilul tău despre istoria Holocaustului în România? Invitat este Marius Cazan, cercetător la…

Scumpiri la gaze și energie electrică. Explicații, pe larg, de la conducerea Ministerului Energiei: „România are o oarecare…

Franța: Directorul și o profesoară, împușcați într-o școală gimnazială. Un elev de 14 ani a fost arestat



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează