Vâlcea: Un autocamion a intrat într-o pompă de alimentare cu carburant, la o stație din Călimănești. Șoferul, transportat la spital
Sursa foto: ISU Vâlcea
Pompierii și polițiștii din Vâlcea au intervenit marți, în localitatea Călimănești, la un accident rutier în care a fost implicat un autocamion. Șoferul a fost rănit și a fost dus la spital. Mai multe persoane au fost evacuate preventiv pe o rază de 200 de metri. Traficul în zonă a fost temporar blocat.
UPDATE 15:38. Șoferul autocamionului ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare
Polițiștii din Vâlcea au revenit cu precizări în cazul accidentului de pe DN7, din Călimănești.
Potrivit acestora, șoferul autocamionului este un cetățean turc, în vârstă de 58 de ani, care ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu o pompă de alimentare cu carburant din incinta unei stații de alimentare. Autocamionul nu avea încărcătură.
În urma accidentului, bărbatul a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din cauza stării în care se afla, acesta nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, urmând ca la unitatea medicală să îi fie recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, precizează IPJ Vâlcea.
Traficul rutier în zona accidentului a fost blocat pentru a permite intervenția echipajelor ISU și efectuarea cercetării la fața locului.
Știre inițială
Accidentul a avut loc marți, în jurul orei 14:00, într-o stație de alimentare din Călimănești. Polițiștii nu au menționat, deocamdată, circumstanțele în care a avut loc accidentul.
Echipajele de pompieri au intervenit pentru descarcerarea unui bărbat rămas blocat în cabina autocamionului frigorific. Victima a fost extrasă în siguranță, conștientă și cooperantă, și predată echipajului SAJ Vâlcea.
Pentru siguranța populației, autoritățile au evacuat persoanele aflate pe o rază de 200 de metri în jurul locului accidentului. Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
Potrivit autorităților locale, autocamionul nu ar fi trebuit să circule în această zonă. Pe sectorul Călimănești–Câineni Mari este în vigoare o restricție pentru vehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, până la 15 noiembrie.
La intervenție au participat echipaje ale Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu autospeciale de stingere și descarcerare, o autospecială CBRN și o ambulanță SAJ.
Nu au fost înregistrate scurgeri de carburanți.
Potrivit Poliției, traficul rutier este blocat în zonă, pentru a permite intervenția echipajelor ISU.





