Confidenţialitate


Absolvenţii de liceu susţin ultima probă a bacalaureatului


Absolvenţii de liceu susţin ultima probă a bacalaureatului

Absolvenţii de liceu care s-au înscris la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului susţin, joi, ultima probă a examenului, respectiv evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar vineri vor fi afişate primele rezultate. La sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat s-au înscris aproape 39.500 de absolvenţi de liceu.

Potrivit Ministerului Educaţiei, pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat s-au înscris 39.435 de absolvenţi de liceu.

Dintre aceştia, 24.690 sunt din promoţia curentă, iar 14.745 din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, cei 39.435 de elevi înscrişi sunt distribuiţi astfel: 37.138 – zi, 1.036 – seral şi 1.261 – frecvenţă redusă.

Sesiunea de toamnă a bacalaureatului a început în 21 august, pentru prima dată, cu probele scrise, prima probă fiind la Limba şi literatura română. În 22 august, absolvenţii de liceu au susţinut proba la Limba şi literatura maternă, iar în 23 august s-a desfăşurat proba obligatorie a profilului. Probele scrise s-au încheiat în 24 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării.

Proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română a început în 25 august şi a continuat în 28 august, când absolvenţii de liceu au susţinut şi proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. Evaluarea competenţelor digitale s-a derulat în zilele de 29 şi 30 august, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională în 30 şi 31 august.

Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea unui nivel de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional: experimentat, avansat şi mediu. Candidatul care refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una din probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale se consideră că nu a susţinut proba.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Primele rezultate ale examenului de bacalaureat vor fi afişate vineri, 1 septembrie, până la ora 16.00. În aceeaşi zi, absolvenţii de liceu vor putea depune contestaţii, iîn intervalul 16.00-20.00, iar afişarea rezultatelor finale este programată pentru 6 septembrie.

Rata de promovare la prima sesiune a bacalaureatului a fost de 72,9%.


Ultimele stiri
David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber. A avut cel mai bun timp…

Analistul economic Adrian Negrescu, despre reducerea accizei la motorină: „o reducere între 20 și 80 de bani. Pentru…

Prima Clinică Universitară Integrată pentru copiii cu diabet se amenajează la Spitalul CF 2 din București | AUDIO

Arheologul care a elaborat studiile pentru restaurarea castrului roman din Vâlcea, explicații despre proiect după ironiile de pe…

Ministerul Finanțelor reduce cu 20% acciza la motorină în perioada 16-31 august

Filmul „Fjord”, de Cristian Mungiu, printre favoriții pentru premiile Oscar. Variety anticipează cinci nominalizări | AUDIO

Sorin Grindeanu: PSD este aproape de o majoritate pentru un Guvern minoritar | AUDIO

O nouă dronă a pătruns joi după-amiază în spațiul aerian al României

Japonia condamnă vizita lui Vladimir Putin în Insulele Kurile, un teritoriu revendicat atât de Moscova, cât și de…

Guvernatorul BNR: Cursul leu-euro este în echilibru. Am intervenit mai puțin în acest an și am lăsat moneda…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează