Confidenţialitate


A inceput saptamana ‘Scoala Altfel’


Inițiat de Ministerul Educației, programul are scopul de a-i implica pe elevi în diverse activități, în contexte educaționale non-formale.

La Jandarmeria Română, copiii sunt așteptați la exerciții de alpinism de intervenţie sau la demonstrații cu câinii și caii care participă la misiuni alături de jandarmi.

Ministerul Apărării lansează programul ‘Armata – O şcoală altfel’, prin care elevii pot participa la o zi de pregătire obişnuită a militarilor sau pot afla informaţii despre aeronavele militare.

Totodată, elevii din Capitală sunt așteptați la ateliere interactive de modelaj şi încondeiat ouă la Muzeul Satului. La Arhivele Naționale, cei mici vor avea posibilitatea să îşi scrie numele cu slove chirilice, să ‘confecţioneze’ steme personalizate şi să ’emită’ documente pe care le vor valida cu sigilii din plastilină.

Un tren Săgeata Albastră îi așteaptă pe copii în apropierea stației de metrou 1 Mai, unde vor afla cum e să fii mecanic de locomotivă.

Totodată, Primăria Capitalei organizează circuitul turistic ‘Bucureștiul prin ochii tăi’, care cuprinde vizite la Muzeul Satului, Muzeul Aviației, Muzeul Militar, Grădina Zoologică, în Centrul Vechi și la Arena națională. Să mai spunem că RATB asigură transportul gratuit pentru copiii care participă la activităţi.

Școlarii sunt invitați în această săptămână și la film. Astra Film Junior organizează proiecții de documentare în peste 20 de localități. Astăzi, pornește la drum și ‘Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul’. Timp de o săptămână, la Mediaș, vor fi proiectate pelicule clasice româneşti pentru copii, precum ‘De-aş fi Harap Alb’ şi ‘Veronica’.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…