Confidenţialitate


515 chimicale pentru a fi frumoasă


515 chimicale pentru a fi frumoasă

Revistă The Sun a preluat o statistică realizată de cercetători britanici pornind de la faptul că femeile care se îngrijesc de aspectul lor exterior folosesc, în medie, 13 produse, acestea conţinând 20 de ingrediente.

Câteva dintre ingredientele folosite se află în strânsă legătură cu cancerul, problemele hormonale, de piele şi alergiile.

Cel mai periculos produs este parfumul, acesta conţinând un cocteil de 250 de componente, în medie, unele branduri ajungând până la 400 de chimicale.

Rujul conţine 33 de elemente, loţiunea de corp 32, rimelul 29, iar cel mai pur dintre produsele cosmetice, crema de mâini, 11 chimicale, după cum arată studiul realizat în Marea Britanie.

Sunt nocivi conservanţii folosiţi în cosmetice.

Academia Americană de Dermatologie i-a etichetat drept principala cauză care determină apariţia dermatitei.

Apoi, substanţele folosite pentru a inhiba dezvoltarea bacteriilor şi pentru a prelungi valabilitatea produsului cosmetic.

Studiile efectuate au arătat că pe lângă reacţiile alergice şi iritaţii ale pielii, aceste substanţe se întâlnesc în ţesuturile tumorale ale femeilor care se confruntă cu cancerul mamar.

Aşadar, absorbţia lor în organism şi acumularea în timp pot cauza cancer.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează