Confidenţialitate


50 de ani de la aselenizare: Imaginea rachetei care i-a dus pe astronauţi pe Lună – proiectată pe Monumentul Washington


50 de ani de la aselenizare: Imaginea rachetei care i-a dus pe astronauţi pe Lună – proiectată pe  Monumentul Washington

O imagine în mărime naturală a rachetei care i-a transportat pe astronauţii americani pe Lună în urmă cu 50 de ani va fi proiectată, timp trei nopţi în această săptămână, pe faţada Monumentului Washington în cadrul evenimentelor care marchează momentul istoric al aselenizării, potrivit DPA.

Imaginea ce înfăţişează racheta Saturn V, care măsura 110 metri înălţime, va proiectată începând de marţi seară pe una dintre laturile obeliscului de 169 de metri, situat în centrul parcului National Mall. Clădirea va fi iluminată timp de două ore marţi, începând cu ora 21:30 (1:30 GMT, miercuri), iar apoi din nou miercuri şi joi.

Evenimentul, sponsorizat de National Air and Space Museum, va avea loc cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a lansării de la baza Cape Canaveral din Florida a Apollo 11, misiunea care a transportat primii oameni pe Lună, la 20 iulie 1969.

Muzeul speră ca evenimentul să ”inspire generaţiile prea tinere pentru a trăi momentul în direct” pentru ca acestea ”să-şi definească propriul salt pe Lună”, a precizat Ellen Stofan, reprezentanta muzeului, într-un comunicat de presă.

Potrivit muzeului, proiecţia imaginii va fi însoţită vineri şi sâmbătă de un spectacol cu durata de 17 minute intitulat ”Apollo 50: Go for the Moon”. Show-ul include înregistrări de arhivă, proiectate pe ecrane montate în apropierea monumentului pentru a recrea lansarea misiunii Apollo 11 şi a relata povestea aselenizării.

Muzeul a colaborat cu NASA şi alte agenţii guvernamentale pentru a marca cea de-a 50-a aniversare a momentului în care astronauţii Neil Armstrong şi Buzz Aldrin au pus piciorul pe Lună în timp ce astronautul Michael Collins se afla la cârma modulul de comandă de pe orbita lunară.


Ultimele stiri
Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…

Ședința extraordinară a Guvernului a fost amânată. Ordonanța pentru plafonarea adaosurilor la carburanți nu a primit aviz de…