Confidenţialitate


21 decembrie, ziua solstițiului de iarnă în 2020


21 decembrie, ziua solstițiului de iarnă în 2020

Începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstițiului de iarnă, legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mișcarii reale a Pământului în jurul Soarelui.

Solstiţiul de iarnă va avea loc anul acesta luni, la ora 12 și 2 minute, notează Observatorul Astronomic “Vasile Urseanu”.

La București, durata zilei va fi de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii va avea valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute.

Axa polilor Pământului își păstrează (în primă aproximatie) direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinata cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a carui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′. La momentul solstițiului de iarnă Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

La data solstițiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el “urcă” – ținând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° față de orizont.

Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.

În emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

Tot la 21 decembrie, planetele Jupiter şi Saturn se vor apropia aparent una de alta seara, fiind vizibile ca un astru dublu. Fenomenul de conjuncție poate fi observat cu ochiul liber, foarte aproape de orizontul de apus.

La Bucureşti, Soarele va apune la ora 16.49, iar după ora 17.00 planetele se pot vedea cu ochiul liber. Se pot vedea până în ora 19.00, când apun.

Recomandarea experţilor pentru observarea fenomenului este ca cerul să fie privit dintr-un loc de unde se poate vedea apusul Soarelui, pentru că orice clădire sau obstacol aflat înspre apus va ascunde planetele.

O conjuncţie nu la fel de strânsă se va produce pe 31 octombrie 2040, planetele fiind vizibile înainte de răsăritul Soarelui.

Următoarea dată când cele două planete se vor afla atât de aproape una de alta va fi pe 15 martie 2080, când se vor vedea înainte de răsăritul Soarelui, în constelaţia Capricorn.


Ultimele stiri
Deputatul Daniel Zamfir, după protestul elevilor împotriva proiectului privind uniformele: „Prin faptul că au ales să poarte negru…

Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani

Audierea primilor șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Alexandru Nazare și Tánczos Barna au primit aviz…

PNL ar putea sesiza CCR dacă președintele nu convoacă alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu…

Strategia lui Gheorghe Hagi pentru meciul România – Bosnia-Herțegovina: „Vom face multe schimbări” | AUDIO

Se reiau lucrările la construcția stadionului Dinamo din București. Noua arenă ar trebui să fie gata în 2029…

Detalii noi în cazul incidentului de la baza americană din Regatul Unit. Cei cinci bărbați arestați au cetățenie…

Ambasadorul SUA la București, despre dezvăluirile privind implicarea SUA în demiterea Guvernului Bolojan: „Este o chestiune pe care…

Produsele my Geisha pentru machiajul ochilor care oferă un efect elegant fără tehnici complicate (P)

Academia Europa FM. Sunteți de acord cu introducerea uniformelor în școli?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează