Confidenţialitate


Două cutremure în Italia. Autorităţile anunţă un mort și mai mulți răniţi


Două cutremure în Italia. Autorităţile anunţă un mort și mai mulți răniţi

Un cutremur de 5,4 grade s-a produs miercuri seara, la ora 19.10 (20.10, ora României), în zona localităţii Visso (provincia Macerata, regiunea Marche), la adâncimea de doar 10 kilometri.

Al doilea seism a fost simţit puternic în centrul ţării, la ora 21.18, fiind raportat ca având 5,9 grade. Seismologii spun nu a fost o replică, ci o mişcare telurică separată.

O persoană a suferit un infarct și nu a putut fi salvată. Alte câteva persoane au fost rănite.

“Situaţia cea mai gravă este în localitatea Castelsantangelo sul Nera, unde curentul electric este oprit”, a declarat şeful Serviciului de protecţie civilă din regiunea Marche, Cesare Spuri.

Un segment al Autostrăzii Salaria a fost închis din cauza riscului de prăbuşire.

În orăşelul Visso, s-au prăbuşit mai multe clădiri, iar cel puţin două persoane au fost rănite, inclusiv una după desprinderea unei părţi a tavanului locuinţei.

Unele clădiri s-au prăbuşit şi în satele Ussita şi Preci, precum şi în localitatea Amatrice, afectată şi de cutremurul din 24 august, soldat cu 298 de morţi şi mii de răniţi.


Ultimele stiri
Colibița, stațiunea din jurul lacului cu același nume, din județul Bistrița Năsăud, unde canicula nu a pus stăpânire,…

De la cald la și mai cald | Cum fac față livratorii din Arad căldurii extreme: „Singura șmecherie…

Ceremonie organizată la Iași, pentru comemorarea Pogromului din iunie 1941 | Președintele Israelului: „Traficul de ură și antisemitism…

Caniculă | Recomandări ale Ministerului Sănătății: consumați fructe și legume proaspete, evitați băuturile cu cofeină și faceți dușuri…

Incendiu uriaș în portul Constanța Sud Agigea | Tone de fier vechi s-au aprins în timpul operațiunilor de…

Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile