Confidenţialitate

De la 1 aprilie, transportul de baterii litiu-ion în cala avionului va fi interzis

Începând cu 1 aprilie, transportul de baterii litiu-ion în bagajele depozitate în cala avioanelor va fi interzis.
Măsura a fost luată, temporar, de Organizația Aviației Civile și a fost cerută de companiile aeriene și de asociațiile de piloți din motive de securitate.
Au existat cazuri în care aceste baterii au luat foc în timpul zborului.

Organizația Aviației Civile Internaționale precizează că această măsură a fost luată temporar – până în 2018 – când vor fi adoptate noi norme privind împachetarea bateriilor litiu-ion.
Decizia nu se aplică însă în cazul laptopurilor care sunt echipate cu astfel de baterii și care sunt transportate în bagajele de mână.
În ianuarie 2013 au fost 2 cazuri grave de supra-încălzire a unor baterii litiu-ion. Unul dintre incidente a dus la aterizarea de urgență a unui avion aparținând companiei All Nippon Airways.
Și Autoritatea de transport aerian din Statele Unite a atras atenția asupra riscurilor de explozie a bateriilor cu litiu transportate la cală.
Testele realizate au arătat că sistemele anti-incendii instalate la bordul avioanelor nu reușesc să stingă un foc provocat de explozia acestor baterii, folosite în special la telefoane și la laptopuri.