Confidenţialitate

Adrian Mutu: „Am adunat destui bani, bineînţeles mi-au luat şi fostele neveste destui”

Luni seara, Adrian Mutu a fost invitatul lui Ovidiu Ioaniţoaia din emisiunea Tribuna 0.

Întrebat dacă este un om bogat, Adrian Mutu a răspuns că a adunat suficienţi bani de-a lungul carierei, dar şi că o parte din ei au mers la fostele soţii.

„Am adunat destui bani, bineînţeles mi-au luat şi fostele neveste destui. Nu mă plâng, sunt bine, îi mulţumesc lui Dumnezeu că am posibilitatea să mă răsfăţ pe mine şi pe soţia mea”, a declarat Adrian Mutu la Europa FM.

Fotbalistul a mai spus că nu îi place să vorbească despre bani pentru că ştie cât de greu se fac aceştia în România.

„Nu-mi place să vorbesc despre bani pentru că ştiu cât de greu este în România şi cât de greu se fac banii. Nici nu îmi e ruşine pentru că i-am făcut pe picioarele mele. Cariera mea de fotbalist s-a încheiat, sper să încep o carieră nouă, cea de antrenor. Nu vreau să fac asta neapărat pentru bani, ci pentru a mă ţine ocupat, pentru a-mi demonstra mie însumi că pot să fac şi altceva în afară de fotbal”, a mai declarat fotbalistul.