Confidenţialitate


Zonele din Gorj afectate de cutremure vor fi supravegheate cu ajutorul dronelor


Zonele din Gorj afectate de cutremure vor fi supravegheate cu ajutorul dronelor

Activitatea seismică din Gorj va fi monitorizată cu dronele deținute de Salvamont România. Cu ajutorul lor, autoritățile vor să vadă fisurile în pământ, modificările de creastă sau dacă au apărut devieri de cursuri de apă.

Dronele care aparțin celor de la Salvamont vor survola în zonele în care s-au produs cutremurele în ultimele 2 luni în Gorj.

Vor fi verificate localitățile Lelești, Runcu, Arcani, Peștișani și Stănești, epicentrele seismelor.

Dronele vor scana în detaliu fiecare porțiune. Șeful Salvamont România, Sabin Cornoiu, a declarat că, prin această verificare, se caută fisuri ale pământului, modificări de creastă sau devieri ale cursurilor râurilor.

Dronele vor fi ridicate imediat ce vremea va permite acest lucru

Cei de la Salvamont vor putea constata modificările, având în vedere că zonele respective au fost deja scanate înaintea producerii cutremurelor.

În Gorj, după seismul din 13 februarie, au avut loc peste 1.500 de cutremure în decurs de 2 luni.

Seismul din 14 februarie, cu magnitudinea de 5,7 a fost cel mai puternic înregistrat în Oltenia în ultimii 200 de ani.

Cutremurul a produs pagube la sute de clădiri în zonă.

Foto: Twitter / INFP

Citește și: Mai mulți parlamentari din Gorj, evacuați din birourile în care funcționau până acum după ce sediile au fost afectate de cutremure


Ultimele stiri
Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică

Urs văzut în oraşul Negreşti, din Vaslui / Cetăţenii au fost avertizaţi prin RO-ALERT

Mesaje de solidaritate din România, după atacul din Cracovia

ISU, despre mesajul transmis populaţiei privind deversarea controlată de la Barajul Reconstrucţia: O eroare de soft | AUDIO

Referendum Rășinari: locuitorii votează dacă sunt de acord cu exploatările miniere din comună

Atac în Cracovia/MAE: Autorităţile poloneze nu au confirmat existenţa unor cetăţeni români printre victime

Polonia: Atac armat în centrul Cracoviei. Cinci persoane au fost ucise

Ancheta transfrontalieră a agențiilor europene de informații pentru a afla dacă Rusia este în spatele amenințărilor cu bombă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează