Confidenţialitate


Zoli Toth revine pe scena Eurovision şi lansează conceptul “Cocoon” – VIDEO


Zoli Toth revine pe scena Eurovision şi lansează conceptul “Cocoon” – VIDEO

La 11 ani de la participarea sa la Eurovision împreună cu trupa Sistem și Luminița Anghel, Zoli Toth revine pe scena concursului, în calitate de jurat.

Totodată, în cadrul finalei Eurovision România din 6 martie, care va avea loc la Baia Mare, artistul, împreună cu Zoli Toth Project, trupa pe care a construit-o în ultimii doi ani, va lansa un nou concept artistic, intitulat “Cocoon”.

Zoli Toth, coordonatorul proiectului muzical, a declarat că echipa sa a creat un nou instrument muzical ce va fi prezentat în spectacol.

“Am pregătit cu migală acest spectacol în care voi fi împreună cu colegii din Zoli Toth Project, dar şi cu un invitat special.

Avem o muzică total nouă, plină de energie, cântată la instrumente atipice, coregrafie şi efecte speciale gândite tocmai pentru acest moment”, a declarat Zoli Toth.

“Cocoon este despre renaştere la toate nivelurile, despre noi începuturi, despre puterea de a ne dezvolta, de a creşte, de a zbura”, a definit acesta conceptul.

De asemenea, a vorbit despre “inventarea” unui nou instrument muzical.

“Conceptul de Cocoon, de la care am pornit, ne-a inspirat atât de mult, încât am creat, împreună cu echipa Positive Agency, un nou instrument, care este purtătorul acestui mesaj şi are un aspect şi un sunet specific”, a explicat Zoli Toth.

Zoli Toth a câştigat, alături de Sistem, trupa din care făcea parte, şi Luminiţa Anghel locul trei în finala concursului Eurovision din 2005, la Kiev.

Sistem a fost o trupă de percuţie neconvenţională, înfiinţată în anul 2000 de câţiva percuţionişti, prieteni şi colegi la Academia de Muzică “Gh. Dima” din Cluj-Napoca. Apariţiile lor scenice includeau butoaie de metal şi plastic, set neconvenţional de tobe, efecte speciale create de către membrii formaţiei, tot ei fiind şi cei care îşi dezvoltau propriile coregrafii şi efecte speciale.

În anul 2012, trupa Sistem a decis să ia o pauză “pe termen nelimitat”, după cei 12 ani de carieră.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează