Confidenţialitate


Ziua Porților Deschise la Ministerul Afacerilor Interne – VIDEO


Ziua Porților Deschise la Ministerul Afacerilor Interne  – VIDEO

Cei dornici să se familiarizeze cu specificul activităţilor M.A.I. vor avea ocazia să viziteze standurile expoziţionale ale Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră, Jandarmeriei, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţiei Generale de Paşapoarte, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanei, Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Arhivelor Naţionale joi, 31 mai, între orele 08.00 – 13.00, la cea de a X – a ediţie a „Zilei Porţilor Deschise”, organizată cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului.

Copiii, şi nu numai, vor avea posibilitatea de a vizita și interiorul clădirii – sălile de festivități, balconul care marchează începutul democraţiei postbelice în România.

Totodată, în parcarea sediului M.A.I., vor fi expuse autovehicule şi mijloace specifice de intervenţie ale poliţiştilor, jandarmilor, poliţiştilor de frontieră şi pompierilor, precum şi un elicopter din dotarea Inspectoratului General de Aviaţie.

De asemenea, cei mici sunt aşteptaţi de către specialiştii criminalişti, câinii politişti, robotul pirotehnic, motocicliştii şi echipajele speciale ale Poliţiei Rutiere, luptătorii trupelor speciale și echipele de salvatori ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Tinerii interesaţi de o carieră într-una dintre structurile Ministerului Afacerilor Interne vor avea ocazia să cunoască oferta educaţională a unităţilor de învăţământ, iar studenţii Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” vor fi în măsură să prezinte detalii celor care vor să urmeze o carieră de poliţist, jandarm, pompier, arhivist.

Copiii și adulții sunt aşteptaţi în intervalul 08:00 – 13:00 la sediul instituţiei din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A. Pentru accesul în clădirea Ministerului Afacerilor Interne, copiii peste 14 ani și adulții trebuie să prezinte la intrare documentul de identitate.

Invitat special la Ziua Porților Deschise la Ministerul Afacerilor Interne este Andra Gogan, care pregătește un spectacol pentru cei mici.

Evenimentul este susținut de Europa FM.


Ultimele stiri
Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Niculescu. Dominic Fritz: „Nu vom gira o nouă guvernare în care românii…

Astra Film Festival începe la Sibiu. Peste 70 de documentare și 200 de evenimente, în programul ediției din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează