Confidenţialitate


Zi de BINE | Solidaritate în vreme de război: O mamă cu patru copii a început să cazeze refugiați în casa părintească | AUDIO


Zi de BINE | Solidaritate în vreme de război: O mamă cu patru copii a început să cazeze refugiați în casa părintească | AUDIO

“Două mămici cu patru copii au ajuns zilele astea până la Constanța, în gazdă la o doamnă tare bună, care i-a primit în casa de oaspeți de la țară. Nu vor să plece niciunde mai departe. Nici nu au unde. Planul era să se mute cu chirie în Constanța într-un apartament cu două camere pe perioada războiului. În condițiile în care prețurile la noi sunt de cinci ori mai mari ca în Ucraina și surse de venit, doar banii pe care i-au luat cu ei.

După doar trei zile de locuit împreună, doamna tare bună care i-a luat în gazdă a poftit mamele la masă, să discute situația ca în familie. Am decis împreună să nu se mai mute nicăieri și să fim o familie până când se vor putea întoarce în Odessa. Până când afurisitul ăsta de război se va încheia. Nu vor plăti chirie sau utilități. Doar propria lor mâncare.

Cred că oricine are o casă la țară poate face acest efort, pentru că facturile în mediul rural sunt foarte mici, a venit mesajul pe unul din grupurile de solidaritate de pe Facebook.

În același timp, la București, o mamă cu patru copii a început să cazeze refugiați în casa părintească. Criza umanitară a fost impulsul de care Mădălina Preda a avut nevoie ca să-și găsească puterea să golească iute casa tatălui, care s-a stins recent. Și pentru că de meserie este expert în planificare, casa tatălui a devenit rapid centru de operațiuni de unde sunt coordonate plecări de ajutoare către puncte din toată țara.

Nu am idee câți oameni a ajutat până acum, dar este un exemplu de om care se lasă pe sine ca să îi ajute pe alții, așa cum au făcut atâția români zilele astea.

Dacă știi vreo inițiativă locală despre care merită vorbit, un om fain care face lucruri care inspiră sau dacă pui la cale vreo faptă bună, care are nevoie de susținere, scrie-ne iute la zidebine@zidebine.ro”, a spus Melania Medeleanu la Zi de Bine.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Inquam Photos /Bogdan Ioan Buda


Ultimele stiri
Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO