Confidenţialitate


Zi de BINE: Mihai Ranete, unul dintre fondatorii asociației “Caravana cu medici”, despre ce-l motivează să ducă acest proiect mai departe


Zi de BINE: Mihai Ranete, unul dintre fondatorii asociației “Caravana cu medici”, despre ce-l motivează să ducă acest proiect mai departe

“Cu ani în urmă, câțiva prieteni studenți la medicină și-au promis că, atunci când vor termina facultatea, vor ajută oameni nu doar din cabinet, nu doar de la spital, ci de oriunde va fi nevoie de ei.

Chiar dacă pentru asta vor străbate sute sau mii de kilometri, chiar dacă vor face consultații în sate uitate de lume, prin școli, cămine culturale sau umbra unui copac.

De 8 ani, Caravana cu medici a străbătut mai bine de 45.000 de kilometri și cu ajutorul a peste 1000 de voluntari a ajuns la 11.000 de oameni.

Unora le-au salvat viața punând din timp diagnostice pentru care cei mai mulți dintre ei nici n-ar fi mers la medic. Altora le-au explicat cât de importantă e prevenția și cum se pot proteja așa încât să nu devină pacienți.

Mihai Ranete, unul dintre cei cinci fondatori ai asociației este invitatul meu și ne vorbește despre ce-a găsit în drumurile sale, dar și ce-l motivează să ducă acest proiect mai departe.

Dacă știți și voi vreo inițiativă locală despre care merită vorbit, un om fain care face lucruri care inspiră sau dacă puneți la cale vreo faptă bună, care are nevoie de susținere, scrieți-ne iute la zidebine@zidebine.ro”, a spus Melania Medeleanu la Zi de Bine.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu