Confidenţialitate


Zi de BINE: Mihaela Petrovan, femeia care în doi ani de zile a renovat 37 de școli | AUDIO


Zi de BINE: Mihaela Petrovan, femeia care în doi ani de zile a renovat 37 de școli | AUDIO

În România ultimilor 30 ani s-au construit sub 400 şcoli, însă s-au închis câteva mii, astfel încât astăzi media este de o școală și jumătate pe localitate. Dar media nu spune că în realitate multe sunt comasate în orașe, în timp ce satele și comunele rămân tot mai în urmă.

Media nu spune nici că una din 4 școli se încălzește de la sobe sau că nu are o sursă autorizată de alimentare cu apă. Piept cifrelor și mediilor de groază le ține o fată simplă, de la munte. Un om modest, muncitor, perseverent și onest, Mihaela Petrovan a decis că într-o țară cu prea puține școli noi, le va renova ea pe cele existente.

Bine, intenția cu care a înființat Asociația Bookland a fost alta – o caravană națională de târg de carte care timp de 3 ani s-a plimbat prin 40 de orașe, înainte să-și dea obștescul sfârșit. Dar Mihaela mai tare s-a ambiționat văzând mulți copii dornici de lectură și a reinventat Bookland. Rezultatul? Aducându-le în față oameni de succes, 100.000 liceeni au fost încurajați să își urmeze visul, să creadă în ei înșiși și să nu renunțe la a investi în propria persoană prin educație.

Prin Bookland, Mihaela s-a apucat să renoveze și să doteze școli din mediul rural pentru ca educația să nu bată pasul pe loc și copiii să nu rămână în urma vremurilor. Altfel prinde dragul de școală când pereții sunt colorați, băncile sunt noi și nu mai agață hainele, iar ca să ajungi la toaletă nu mai trebuie să treci prin noroaie. Ba chiar sunt și table inteligente, camere video și proiectoare și câte și mai câte.

Zic de Bine despre femeia care în doi ani de zile a renovat 37 de școli! Pentru că să construiești școli înseamnă să construiești oameni!

Dacă știți și voi vreo inițiativă locală despre care merită vorbit, un om fain care face lucruri care inspiră sau dacă puneți la cale vreo faptă bună, care are nevoie de susținere, scrieți-ne iute la zidebine@zidebine.ro”, a spus Melania Medeleanu la Zi de Bine.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează