Confidenţialitate


Zi de BINE: Ce este vechi sau nefuncțional pentru tine poate fi nou și funcțional pentru un copil nevoiaș | AUDIO


Zi de BINE: Ce este vechi sau nefuncțional pentru tine poate fi nou și funcțional pentru un copil nevoiaș | AUDIO

“De când mă știu, am crezut mereu în puterea gesturilor de bine de a mișca ceva în imediata lor vecinătate, fie doar un milimetru. În faptul că picătură cu picătură se umple oceanul, până dă pe dinafară. Și de fiecare dată când am ocazia să ofer un exemplu concret care demonstrează cât de mult ne înșelăm când spunem că o picătură într-un ocean nu contează, păi atunci zic de Bine!

Era iarna lui 2019 când George Marius Pușcaș s-a oferit să repare gratuit trei calculatoare prietenilor din lista sa de Facebook. La scurt timp, au venit mai multe cereri decât se aștepta, dar și persoane care își doreau să doneze echipamente pe care el să le repare și să le folosească la o cauză bună. Atât de multe încât și-a dat seama că nu poate să rămână doar la trei.

Ajutat de alți doi prieteni au început să repare tot mai multe și să fie tot mai eficienți. Toate pe cheltuiala lor și în timpul lor liber. Așa au reușit ca în doi ani de pandemie, în care atâția copii fără calculatoare și tablete acasă au rămas efectiv fără școală, să repare și să doneze peste 500 de echipamente (PC, laptop, tabletă și altecomponente IT). Iar numărul de cereri este în creștere continuă!

George Marius Pușcaș, Cristian Onofrei și Bogdan Constantin și-au pus la bătaie toate cunoștințele și tot timpul liber și au înființat Asociația ETI PC, să ducă acest efort mai departe. De fapt, visul cel mare este să înființeze inclusiv o școală IT în care să predea cursuri tuturor oamenilor interesați, gratuit.

ETI-PC a luat viață din dorința unei persoane de a repara calculatorul unui prieten… o picătură într-un ocean!

Așa că, ține minte! Fie că ești un simplu utilizator de PC care vrea să facă un upgrade sau o firmă care își reînnoiește echipamentul IT, gândește-te de două ori înainte să le depozitezi într-un loc de care să uiți sau să le arunci!

Ce este vechi sau nefuncțional pentru tine, poate fi nou și funcțional pentru un copil nevoiaș.

Zic de BINE despre ETI PC, cu speranța că dacă ai un calculator, un laptop, o tabletă, un monitor, o imprimantă sau piese din ele pe care nu le mai folosești, chiar dacă nu mai funcționează, le vei dona echipei Etipc.ro și ei vor avea grijă să ajungă să îi fie de folos unui copil. Picătura ta într-un ocean de bine!

Dacă știți și voi vreo inițiativă locală despre care merită vorbit, un om fain care face lucruri care inspiră sau dacă puneți la cale vreo faptă bună, care are nevoie de susținere, scrieți-ne iute la zidebine@zidebine.ro”, a spus Melania Medeleanu la Zi de BINE.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Unsplash


Ultimele stiri
Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…