Confidenţialitate


Zece medici din Oradea, reținuți de procurorii DIICOT


Zece medici din Oradea, reținuți de procurorii DIICOT

10 medici din Oradea au fost reținuți de procurorii DIICOT, fiind bănuiți că eliberau rețete fictive.

6 dintre ei sunt medici de familie, iar 4 sunt specialiști în cardiologie și diabet pentru copii.

Printre persoanele reținute se mai află și o farmacistă.

 

Procurorii DIICOT au reținut în total 12 persoane – care urmează să fie prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă.

E vorba de 10 medici, o farmacistă și o altă persoană – iar dosarul vizează posibile fraude cu rețete fictive. Peste 14 mii de astfel de documente ar fi fost eliberate ilegal.

În noiembrie 2014, procurorii au percheziționat aproape 70 de adrese din Oradea și județul Bihor.

Au descins atunci și la Spitalul Clinic Municipal “Dr. Gavril Curteanu” din Oradea — Secția Oncologie, dar și la mai multe farmacii și cabinete medicale individuale ale unor medici de familie.

Ancheta vizează o grupare formată din 50 de persoane, specializată în evaziune fiscală, înșelăciune și fals.

Prejudiciul în acest dosar ar fi de aproximativ 700 de mii de euro.


Ultimele stiri
România, cel mai mare deficit bugetar din UE în trimestrul al doilea din 2026. De ce poate fi…

INTERVIU. Ce măsuri se discută la Ministerul Educației după recentele violențe din școli. Ministrul Sorin Ionescu: „Pe termen…

România în Direct. Revolta noii generații. Ce șanse are un tânăr în România?

Poate fi pus în practică programul „Școală de la 08:00 la 17:00”? Alexa Stănescu, de la Edupedu: „Nu…

CEDO a respins plângerile unor judecători privind plata incompletă a despăgubirilor salariale de către statul român. Decizia este…

Epidemia de Ebola din Congo s-a extins în alte patru țări. Peste 4.600 de congolezi infectați și-au pierdut…

Polonia: Ministrul Afacerilor Digitale acuză platformele de socializare că nu combat suficient dezinformarea: inacțiunea le transformă în „aliați…

Iran: O studentă de 23 de ani riscă să fie executată pentru o postare despre profetul Mahomed. Tânăra,…

Italia: Zeci de muncitori, inclusiv români, exploatați de o rețea infracțională destructurată de Garda Financiară din Trento |…

România are doi miniștri la Educație. Jurnalista Alexa Stănescu: Costreie a cerut explicit un ministru pentru preuniversitar. Care…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează