Confidenţialitate


Criza Blue Air: Aeronave ce aparțin Tarom vor aduce acasă pasagerii rămași în aeroporturile din străinătate


Criza Blue Air: Aeronave ce aparțin Tarom vor aduce acasă pasagerii rămași în aeroporturile din străinătate

Din ordinul premierului, aeronave Tarom vor aduce acasă pasagerii abandonați în străinătate de compania Blue Air. Operatorul privat a suspendat toate zborurile interne şi externe până în prima zi a săptămânii viitoare.

Conducerea companiei a invocat că autoritățile de mediu i-au blocat conturile.

De cealaltă parte, ministrul Mediului Tanțoș Barna susține că suspendarea curselor aeriene este nejustificată și a propus varianta re-eșalonării datoriilor.

Creanțele se ridică la 28 de milioane de lei, ceea ce a atras procedura de executare silită.

Premierul Nicolae Ciucă a organizat, marți seară, o ședință de urgență pentru gestionarea crizei.

„Blue Air are o datorie de 28 de milioane de lei datorii la bugetul AFM, este în procedură de executare silită de foarte mult timp, motiv pentru care s-a procedat conform legii la recuperare acestei creanțe. Decizia de a suspenda aceste zboruri este absolut nejustificată, blocarea conturilor de către AFM nu justifică în nici un fel suspendarea imediată a tuturor zborurilor de către această companie. Cer Blue Air se reia zborurile imediat, să-și onoreze obligațiile față de călători să-și onoreze obligațiile față de bugetul stat, să se adreseze imediat AFM pentru a solicita reeșalonarea acestei datorii.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cetățenii români aflați în străinătate, afectați de anularea recentă a zborurilor companiei Blue Air, își pot notifica situația și se pot adresa Ministerului Afacerilor Externe fie contactând cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României din statul în care se află accesând acest link, fie contactând Centrul de Contact și Suport pentru Cetățenii Români din Străinătate (CCSCRS), telefonic la numărul de mobil 0040751084537 sau prin email la adresa callcenter@mae.ro.

Important! În cazul grupurilor de turiști, este recomandat ca o singură persoană să contacteze personalul consular, informațiile obținute de aceasta urmând a fi diseminate și celorlalți cetățeni români din grup.

Citește și: Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti: „Blue Air are datorii semnificative la aeroport, dar nu acesta a fost motivul suspendării”

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează