Confidenţialitate


Yoko Ono dă premiu pentru Pussy Riot


Piotr Verzilov, soţul Nadiei Tolokonnikova, una dintre cele trei tinere din grupul punk Pussy Riot condamnate în luna august de justiţia rusă pentru ‘huliganism’ şi ‘incitare la ură religioasă’,va primi bursa ‘LennonOno’de la Yoko Ono.

‘Mulţumesc grupului Pussy Riot pentru acţiunea lor de a obţine libertatea de exprimare pentru toate femeile’, precizează Yoko Ono într-un comunicat.

Ea va fi însoţită pe scenă pentru ceremonia de înmânare a premiului de Suzanne Nossel, directoarea filialei americane a organizaţiei Amnesty International.

Bursa ‘LennonOno’ pentru pace a fost înfiinţată de Yoko Ono în 2002, în memoria soţului ei, un cunoscut activist pentru drepturile omului. Premiul este atribuit din doi în doi ani, unor persoane care militează pentru pacea mondială.

Pe 21 februarie, cinci femei care purtau cagule pe faţă au ocupat altarul Catedralei Hristos Mântuitorul din Moscova. Imitând o rugăciune, ele au invocat-o, pe ritmuri punk, pe Fecioara Maria, rugând-o ‘să îl alunge pe Putin’ (de la putere, n.r.) şi au fost în cele din urmă evacuate de agenţii de securitate, întreaga acţiune fiind filmată.

Trei dintre membrele formaţiei Pussy Riot – Nadejda Tolokonnikova, în vârstă de 22 de ani, Ekaterina Samuţevici, în vârstă de 30 de ani, şi Maria Alehina, în vârstă de 24 de ani – au fost identificate şi condamnate pe 17 august la doi ani de închisoare fiecare, ‘huliganism’ şi ‘incitare la ură religioasă’, o pedeapsă care i-a adus guvernului rus numeroase critici din străinătate. Acestea au făcut ulterior apel.

Poliţia moscovită a anunţat că a ordonat căutarea celorlalte membre ale trupei Pussy Riot, două dintre acestea fugind din Rusia. ‘Două dintre membrele trupei noastre au reuşit să fugă din ţară şi să scape astfel de ancheta judiciară. Ele vor recruta feministe din străinătate pentru a organia noi acţiuni’, a anunţat formaţia pe pagina sa de Twitter pe 26 august.


Ultimele stiri
Țările europene din Consiliul de Securitate al ONU cer Israelului să oprească extinderea coloniilor din Cisiordania

Primul os de dinozaur descoperit vreodată în Antarctica a stat uitat într-un sertar timp de 40 de ani…

Atac armat în orașul Stade din Germania: Șase oameni au murit. Doi suspecți au fost reținuți de polițiști

Obiectivele României la summitul NATO de la Ankara, discutate în ședința CSAT. Pe ordinea de zi a fost…

Președintele Israelului a lăudat România pentru lupta împotriva antisemitismului: „apreciez legislația voastră robustă” | AUDIO

Temperaturi record înregistrate astăzi în mai multe orașe din țară. În București au fost 44 de grade Celsius…

Dâmbovița: furtuni și vijelii puternice după valul de caniculă. În Târgoviște, o persoană a fost rănită de un…

Cu aceiași bani cumpărăm mai puțin decât acum un an. Cum a evoluat prețul alimentelor | AUDIO

Propunerea lui Kelemen Hunor pentru deblocarea crizei politice: guvern PSD-PNL-UDMR, acceptată de Grindeanu. Liderul UDMR le cere politicienilor…

Scumpirea carburanților începând cu 1 iulie. Parlamentul discută prelungirea plafonării. Ivan: a depus deja un amendament la comisiile…