Medicii au avut în evidență sute de îmbolnăviri. Dar cazurile s-au înmulțit nu din cauza unor forme agresive ale gripei,…
Începând de astăzi, bancomatele ne vor afișa și comisioanele percepute la tranzacțiile pe care le efectuăm.
DNA anchetează modul în care echipa de fotbal Petrolul a primit bani pentru performanțele înregistrate.
Din evidenţele CSM rezultă că prea puţine conflicte ajunse în justiţie s-au soluţionat prin înţelegea părţilor.
Sunt testate cunoştinţele elevilor de a XI-a şi a XII-a care aparţin minorităţilor naţionale.
Primul punct de agenda reuniunii va fi situaţia din Ucraina vecină.
Au fost avertizate prefecturile judeţelor Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin şi Timiş.
Contestatarii şi-au manifestat în stradă opoziţia.
În opinia liderului israelian, un acord Washinton - Teheran ar deschide calea spre înarmarea republicii islamice cu bomba atomică.
Armata vrea să redobândească controlul asupra orașului Tikrit, ocupat de jihadiști. Ar fi primul pas în încercarea de a recuceri…
Vecinii de peste Prut vor primi, anul acesta, 1 milion de metri cubi de gaze, prin conducta Iaşi-Ungheni.