Confidenţialitate


VUNK: Cum a luat naştere albumul “Extrovertit” – VIDEO


VUNK: Cum a luat naştere albumul “Extrovertit” – VIDEO

În  Weekendul VUNK la Europa FM, Cornel Ilie spune povestea albumului “Extrovertit”, pe care trupa VUNK îl va lansa pe 25 mai, la Sala Polivalentă, în cadrul spectacolului “Secretul tău”.

“Noul album este cel mai dens album al nostru, are cele mai multe piese dintre toate albumele noastre. Am încercat să adunăm exorcizarea foarte multor emoţii şi să le punem în cântece.

Fiecare cântec încearcă să se refere la o emoţie anume. Este un îndemn la a striga toate emoţiile pe care le ai. Albumul are puterea să facă chestia asta prin piese”, a explicat Cornel Ilie.

“Extrovertit” este compus din 14 piese, scrise pe parcursul a trei ani. Albumul cuprinde trei duete, cu Irina Rimes, Alina Eremia, iar piesa “Secretul tău” este cântată împreună cu Aura Dănciulescu, solista trupei Scarlet Aura.

De asemenea, albumul conţine şi un prolog, scris de Cornel Ilie în 1996.

“A fost prima dată când am pus mâna pe un pian. Are o poveste foarte personală, este scris în perioada în care murise mama. Eu am început, fără să vreau, să mă exprim cântând la pian.

Este un vals, ce va fi şi momentul de deschidere al spectacolului de la Sala Polivalentă”, a continuat acesta.

 


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu