Confidenţialitate


Angela Gheorghiu a sosit în România pentru un concert extraordinar la București


Angela Gheorghiu a sosit în România pentru un concert extraordinar la București

Marea soprană Angela Gheorghiu va concerta la Sala Palatului, miercuri, 11 decembrie, de la 19:30, în spectacolul „Noblețea sunetului”.

Soprana Angela Gheorghiu a lansat anul acesta un album dedicat compozitorului Giacomo Puccini la 100 de ani de la moartea sa – album intitulat A te, Puccini – și care include cântece/lied-uri compuse doar pentru voce și pian.

Albumul cuprinde piese “dificile, asemănătoare ariilor, inclusiv două care vor deveni, de fapt, arii de tenor în operele sale La bohème și Manon Lescaut. A fost o experiență extraordinară să înregistrez în premieră mondială un lied compus de Puccini recent descoperit la Lucca, în Italia –Melanconia!”.

“Puccini este întotdeauna preocupat de sensul cuvintelor. El a colaborat cu libretiștii săi foarte intens pentru a obține exact ceea ce își dorea din punct de vedere dramatic sau comic, depinde de subiectul operei”, explică doamna Gheorghiu.

Giacomo Puccini a corelat perfect textul și muzica, orchestrația fiind mai mult simfonică, iar dialogul între orchestră, soliști și cor este permanent, fiind foarte diferit de Giuseppe Verdi și de perioada de bel canto a compozitorilor italieni Donizetti, Rossini sau Bellini, unde orchestra avea mai mult un rol acompaniator.

Meryl Streep, la picioarele sopranei

Angela Gheorghiu a fost singurul artist din Europa invitat la Washington, în 2009, într-un spectacol de gală găzduit de către Președintele Obama, alături de Robert De Niro, Bruce Springsteen, Martin Scorsese, Grace Bumbry și alți invitați de marcă. Marea soprană a interpretat aria ”Vissi d’arte” din opera Tosca de Puccini și Habanera din opera Carmen de Bizet. Meryl Streep a afirmat atunci, impresionată, în genunchi: «Oh, Doamne! În viața mea viitoare vreau să fiu ca tine!».

Angela Gheorghiu este iubită de mari actori, precum Jeremy Irons, Judi Dench, Sophia Loren sau Anthony Hopkins pe care i-a întâlnit la spectacolele de operă sau concertele sale sau a fost invitată de aceștia în teatrele din Londra și New York.

Momentul de film în care Steaua Angela Gheorghiu s-a născut

Angela Gheorghiu era hotărâtă să aibă prima audiție la Covent Garden (Royal Opera House din Londra): Ajunsă în apropierea operei în anul 1990, nu știa drumul până la intrarea artiștilor.

„Engleza mea nu era încă foarte bună, dar aveam o hârtie pe care scria: „Unde este intrarea artiștilor de la Royal Opera House?”. Persoana pe care am întrebat-o a fost un domn foarte britanic: “Pe Floral Street” și mi-a raspuns: „Acolo, la câțiva metri”, iar eu am intrat.

Când a sosit directorul de casting, Peter Katona, era chiar bărbatul de pe Floral Street pe care îl întrebasem unde este intrarea artistilor in Opera Regală din Londra!

Audiția a fost perfectă. Peter a fost persoana de la Covent Garden care a avut foarte mare încredere în mine și a vrut să îmi ofere imediat roluri importante.”

Sir Georg Solti, o mare legendă dirijorală, a ales-o pentru noua productie în opera La Traviata doi ani mai târziu și a făcut pasul extraordinar de a convinge BBC să transmită spectacolul ei în direct tăind programul unei seri „Eram în lacrimi”, a declarat marele dirijor la acea vreme.

„A trebuit să ies. Fata este minunată. Ea poate face totul”. A doua zi, întreaga lume știa că se născuse o stea.

Îndrăgostită de Puccini

Soprana recunoaște: ”Dacă Puccini ar trăi astăzi, aș fi îndrăgostită de el. Sunt sigură de asta. A știut cum să compună pentru soprane: le iubea, le respecta și le înțelegea cu adevărat.”

Franco Zeffirelli, Ella Fitzgerald, Aretha Franklin, Celine Dion, Sting, Norah Jones…

Regizorul ei preferat este Franco Zeffirelli, cu care a lucrat de nenumărate ori. „Adora opera și avea un simț extraordinar pentru teatru. Mi-aș dori ca toți regizorii tineri să poată petrece ceva timp cu el pentru a înțelege adevărata atmosferă a teatrului.” Întrebată ce cântăreți admiră, numește pe Ella Fitzgerald, Dinah Shore, Aretha Franklin, Barbra Streisand, Dean Martin, Elvis Presley, Celine Dion, Norah Jones, Ray Charles, Sting, John Legend, Michael Buble.

Soprana Angela Gheorghiu va concerta la Sala Palatului, miercuri, 11 decembrie, de la 19:30, într-un spectacol de înaltă clasă: „Noblețea sunetului”.

Biletele se epuizează rapid. Trei categorii de bilete sunt deja sold-out. Biletele încă disponibile pentru evenimentul ”Noblețea sunetului – Angela Gheorghiu în Concert”, oferit publicului de Mall4Art & Mamba Events – producătorii concertului lui Placido Domingo, sunt puse în vânzare pe https://www.iabilet.ro/bilete-nobletea-sunetului-angela-gheorghiu-in-concert-101944/

 


Ultimele stiri
Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO

Arad: Dig panoramic de două milioane de euro, vandalizat. Administrația Bazinală de Apă Mureș: „Am sesizat poliția locală,…

Lista miniștrilor propuși de PNL și UDMR pentru Guvernul Mureșan. Cine ar putea face parte din Cabinet |…

Siegfried Mureșan: „Îmi doresc sprijinul PSD”. Ce a discutat premierul desemnat cu Nicușor Dan la Cotroceni | VIDEO

Doi cetățeni ruși, trimiși în judecată pentru acte false de cetățenie română | AUDIO

Ministerul Sănătății vrea să stabilească reguli de autorizare a astrologiei medicale, Feng Shui-ului și terapiei holografice | AUDIO

Bacău: Copilul de patru ani dispărut în Dofteana a fost găsit fără viață în albia râului Trotuș |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează