Confidenţialitate


Vremea se răcește


Vremea se răcește

Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea se răcește în următoarele zile.

În țară și în Capitală, valorile de temperaturi vor fi unele normale pentru această perioadă.

Lapovițe și ninsori sunt prognozate în majoritatea zonelor.

În cursul zilei de joi, vor fi înnorări și temporar, pe arii restrânse, se vor semnala precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare în zonele montane, predominant ninsori în nord și centru și mai ales ploi în zonele joase din vest și nord-est.

Vineri, în jumătatea de nord a țării, cerul va fi noros și se vor semnala precipitații, sub formă de ninsoare la munte, predominant ninsori în centru. În rest, vor fi mai ales ploi ziua, dar se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare spre seară și noaptea.

În celelalte regiuni, înnorările vor fi temporare și doar pe spații mici va ploua slab, iar spre sfârșitul intervalului trecător vor fi și precipitații mixte.

„Pe suprafețe mici, în special în Carpații Meridionali, cantitățile de apă pot depăși 10…15 l/mp. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, iar trecător și la cote mai reduse și în sud-vest, centru și nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 1 și 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 2 grade”, potrivit ANM.

În cursul zilei de vineri, în București va fi cer noros și, posibil, ploi slabe, însă nu sunt excluși fulgii. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 6…8 grade, iar cea minimă de -3…-1 grad.

Începând de sâmbătă, vremea se va răci în toate regiunile, iar valorile termice vor fi cele normale acestei perioade.

Vor predomina ninsorile, astfel că se va depune un strat de zăpadă, pe arii restrânse mai consistent în nord-est și la munte.

„În zona joasă din Banat, Dobrogea și Muntenia vor fi și precipitații sub formă de ploaie și lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste unde va viscoli ninsoarea, iar temporar și în restul teritoriului, cu precădere în Moldova, Banat și vestul Olteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 7 grade, iar cele minime între -8 și 0 grade”, mai anunță meteorologii.

În Capitală, sâmbătă, cerul va avea înnorări, iar spre seară și noaptea va crește probabilitatea pentru precipitații slabe, mai ales sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 3…5 grade, iar cea minimă de -3…-1 grad.

Pentru duminică, sunt anunțate precipitații care, la munte și în Moldova se transformă în ninsori. Va ninge și în Muntenia și Dobrogea.

„În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu unele înnorări și izolat ninsori slabe, cu o probabilitate mai mare la începutul intervalului în Transilvania. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări ziua la munte precum și în estul și sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -10 și -1 grad”, adaugă ANM.

Duminică, în Capitală, există probabilitatea să apară ninsoarea slabă sau lapovița. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -3 grade.


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)