Confidenţialitate


Vremea se răcește începând de luni. Vor fi ninsori la munte și ploi în restul regiunilor


Vremea se răcește începând de luni. Vor fi ninsori la munte și ploi în restul regiunilor

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi însemnate cantitativ, răcire accentuată a vremii, intensificări ale vântului și ninsori la munte, valabilă de luni, ora 23:00, până joi, la ora 23:00.

În intervalul menționat, în vestul, centrul și nordul teritoriului, temporar va ploua și se vor totaliza local peste 20 de litri/metrul pătrat și, izolat, 40-50 de litri/metrul pătrat.

În zona montană, treptat, începând din a doua parte a zilei de marți (4 octombrie), ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar mai ales în masivele din nordul teritoriului se va depune strat de zăpadă. Pe spații restrânse și pentru scurt timp sunt posibile precipitații sub formă de lapoviță sau ninsoare în Dealurile de Vest, în Maramureș, în nordul și estul Transilvaniei, precum și în nordul Moldovei.

Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor și va avea viteze mai mari în cele vestice, sud-vestice și la munte, unde la rafală se vor depăși 50-60 kilometri/oră, iar pe crestele montane va sufla tare.

Temperaturile vor scădea accentuat, iar în regiunile intracarpatice și în jumătatea de nord a Moldovei, miercuri (5 octombrie) și joi (6 octombrie), vremea va fi deosebit de rece.

 


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează