Confidenţialitate


Vremea se încălzește


Vremea se încălzește

Temperaturile cresc, de sâmbătă, în toată țara, iar la începutul săptămânii viitoare vom avea valori ce depășesc normele climatologice specifice pentru această perioadă.

Sâmbătă, valorile termice se vor apropia de cele normale pentru această dată din calendar, în cea mai mare parte a țării, declară meteorologul Adrian Boariu pentru Mediafax .

Astfel, temperaturile maxime ale zilei se vor încadra între 8 și 16 grade, iar cele minime, în general, între 2 și 12 grade. În cursul nopții izolat se va semnala ceață, mai ales în zonele joase din sud.

Duminică, vremea va deveni caldă pentru această dată, iar temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 20 de grade, iar cele minime, în general, între 4 și 14 grade.

Luni, vremea va continua să se încălzească, astfel că maximele vor fi cuprinse între 17 și 24 de grade.

Potrivit lui Adrian Boariu, cerul va fi temporar noros și va ploua în regiunile intracarpatice, în zonele montane și pe arii restrânse în rest.

„Vântul va avea intensificări la munte și local în vestul, nord-estul și sud-estul teritoriului. Dimineața și noaptea pe suprafețe mici vor fi condiții de ceață”, spune Adrian Boariu.

Meteorologul de serviciul al ANM informează că marți vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod obișnuit la această dată, cu maxime cuprinse între 16 și 23 de grade. Cerul va fi pe tot parcursul zilei variabil și va ploua local doar în nord-vestul țării.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu