Confidenţialitate


Vopsirea ouălor de Paște – un obicei străvechi. Ce semnificație are tradiția și unde a început | GALERIE FOTO


Vopsirea ouălor de Paște – un obicei străvechi. Ce semnificație are tradiția și unde a început | GALERIE FOTO

Paștele este sărbătorit prin felurite tradiții, în fiecare an, în peste 95 de țări din întreaga lume. Deși cutumele diferă în funcție de cultura locală, istoria și religia fiecărui popor, există o tradiție comună, larg răspândită: încondeierea ouălor de Paște. Acestea sunt vopsite, ascunse de cei mari și vânate de cei mici și, apoi, ciocnite și mâncate. Dar unde și de la ce popoare a început tradiția vopsirii ouălor?

Vopsirea ouălor – când și unde a apărut acest obicei?

Originea încondeierii ouălor este inexactă, dar a fost practicată atât în Biserica Ortodoxă de Est, cât și în cea de Vest, încă din Preistorie. Unele dintre cele mai vechi dovezi ale decorării ouălor au fost găsite de arheologi în Africa. Săpături arheologice în Africa de Sud au dus la descoperirea unor ouă de struț decorate, care datează de acum 65.000. Ouăle erau mai degrabă decorate prin linii simple decât încondeiate, așa cum se întâmplă în prezent.

În Antichitate, grecii și egiptenii antici obișnuiau să folosească ouăle în ritualuri religioase și să le vâneze în temple păgâne.

În timp, oul a devenit un simbol al Învierii. La fel cum Iisus Hristos a înviat din mormânt, oul a simbolizat începutul unei noi vieți.

În tradiția ortodoxă, ouăle sunt vopsite preponderent în roșu ca simbol al sângelui pe care Iisus l-a vărsat pe cruce. Tradiția vopsirii ouălor s-a transmis de la o generație la alta și a continuat până în secolul XXI.

În țările creștin ortodoxe, precum România și Grecia, oamenii ciocnesc ouă fierte și vopsite în zilele de Paște. În acest joc, cei doi implicați își spun: „Hristos a Înviat!” și „Adevărat a Înviat!”. Câștigătorul este cel al cărui ou nu se sparge. Acest joc pare să fi început în sudul Europei și s-a răspândit spre nord.

Cele mai complexe și mai elaborate modele ale încondeierii ouălor au fost găsite în Europa de Est, în țări precum Ucraina, Bulgaria sau România.

Ce semnificație au ouăle de Paște?

De-a lungul istoriei, oamenii și-au dăruit unii altora ouă la festivaluri de primăvară pentru a marca începutul unui nou anotimp. Ouăle erau considerate un simbol al renașterii, al dăruirii unei noi vieți, al unui nou început. Faptul de a le mânca a fost astfel asociat cu o binecuvântare. De asemenea, ouăle vopsite erau dăruite copiilor.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: ANM: Cum va fi vremea de Paște. Sunt așteptate maxime de până la 25 de grade Celsius | AUDIO


Ultimele stiri
PNL acuză PSD că întârzie intenționat adoptarea legii salarizării unitare, de care depinde îndeplinirea unui jalon din PNRR.…

Fosta șefă adjunctă a Cabinetului lui Zelenski, Iryna Mudra, a fost arestată preventiv într-un dosar de spălare de…

Ce înseamnă calitatea pentru clienții unui atelier de bijuterii personalizate? (P)

Programarea la salon nu mai începe cu un telefon: cum schimbă platformele online rutina de beauty (P)

Dispute în Parlament pe modificarea legislativă care ar oferi salarii compensatorii pentru angajații de la stat concediați. PSD…

MAE de la București confirmă convocarea însărcinatului cu afaceri al României la sediul MAE de la Moscova

Zi decisivă pentru Legea integrității. Proiectul a fost adoptat de comisiile Senatului. Plenul va da votul final |…

Trei bărbaţi au fost reţinuţi de Poliţie după scandalul izbucnit la Maternitatea din Brașov | VIDEO

Festivalul „Puppets Occupy Street” a început la Craiova. Artiști din 16 țări, spectacole și parade în aer liber…

Momentul detonării bucății de dronă găsite pe plaja din stațiunea Olimp. Oamenii, avertizați prin Ro-Alert: „Nu există pericol…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează