Confidenţialitate


Volkswagen reacționează după ce a fost acuzat în Statele Unite că a trișat la testele privind emisiile toxice


Volkswagen reacționează după ce a fost acuzat în Statele Unite că a trișat la testele privind emisiile toxice

Prima reacție a grupului Volkswagen după ce a fost acuzat în Statele Unite că a înșelat autoritățile ce măsoară emisiile toxice.

Directorul general al constructorului auto a spus că ia aceste acuzații în serios: ”ne pare rău că am distrus încrederea clienților”, a spus acesta.

Mărcile Volkswagen și Audi riscă penalități după ce ar fi modificat sistemele mașinilor astfel încât să îndice un nivel al emisiilor și al consumului mai mic decât în realitate.

După începerea acestei anchete, Volkswagen a oprit vânzarea anumitor modele diesel în Statele Unite.

 

Conducerea grupului Volkswagen susține că va coopera pe deplin cu agențiile responsabile și promite că va da dovadă de transparență în această anchetă.

În paralel, constructorul – care deține mărcile Volkswagen și Audi – a cerut și o investigație externă în acest caz.

”Ne pare rău că am distrus încrederea clienților și a publicului”, a fost prima reacție a directorului general transmisă presei.

Grupul Volkswagen riscă penalități de până la 18 miliarde de dolari, fiind acuzat că a dezvoltat un software care oferă date false despre emisiile toxice.

Potrivit Agenției de Protecție a Mediului din Statele Unite, atunci când mașinile circulă în mod normal emit un nivel de pana la 40 ori mai mare decat cel permis de regulile privind calitatea aerului.

Ancheta vizează peste 480 de mii de mașini Volkswagen si Audi, vândute în Statele Unite din 2008 si pana în prezent.


Ultimele stiri
DIICOT: Fostul director comercial al Oil Terminal și peste 40 de persoane, cercetate sub control judiciar în dosarul…

Brașov: Cod portocaliu de vânt. Copaci căzuți peste mașini și acoperișuri desprinse | AUDIO

În decembrie, România intră din nou în ritmul muzicii clascie vieneze: Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor prezintă…

Cercetătorii australieni au dezvoltat un test genetic care poate depista riscul crescut de glaucom, principala cauză a orbirii…

Bucureștiul, printre capitalele europene cu cei mai puțini copaci și cele mai multe mașini. Procente mici privind spațiile…

Începe Târgul de Crăciun din Craiova. Atracțiile care îi așteaptă pe vizitatori în centrul orașului | AUDIO

Vâlcea: Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru căldura din Râmnicu Vâlcea. Noua centrală va funcționa…

Biletele STB s-ar putea scumpi de la trei la cinci lei. Administratorul judiciar propune și eliminarea unor gratuități…

George Simion afirmă că nu renunță la protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, programat sâmbătă în fața Parlamentului.…

Târgul de Crăciun din Sibiu și-a deschis porțile. Peste 120 de căsuțe și o Alee a Poveștilor îi…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează