Confidenţialitate


Voiculescu, revocarea s-a făcut cu o acţiune de linşaj mediatic


Voiculescu, revocarea s-a făcut cu o acţiune de linşaj mediatic

Fost ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu susține că revocarea sa a fost o acţiune “ca la carte” a premierului Florin Cîțu, însoţită de un “linşaj mediatic”, făcând trimitere la practicile leniniste.

“Cred că e o combinaţie între deranjul produs înainte de alegeri şi o oarecare agendă asumată de la început şi uitându-mă înapoi încep să leg lucrurile, cu ce s-a întâmplat în timpul scurtului mandat de patru luni, dar pare destul de evident că a fost o acţiune ca la carte, făcută cu o acţiune de linşaj mediatic, iarăşi ca la carte. (…) Vladimir Tismăneanu scria că de la Lenin citire nu trebuia numai să învingi duşmanul, dar trebuie să-l faci mai mult decât ridicol, să-l urască lumea, să-l considere demn nu numai de ce i s-a întâmplat, dar demn de dispreţul publicului”, a spus acesta, luni seară, la Prima TV.

Potrivit lui Vlad Voiculescu, în sistemul public sanitar sunt posturi pentru care se plătesc “mii, câteodată zeci de mii de euro”, bani din care unele sume merg către “partid”. “Unde te uiţi găsesţi câte un carnet de partid, fie asumat, fie neasumat, dar toată lumea ştie”, a conchis fostul ministru.


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…