Confidenţialitate


Vlad Voiculescu: Guvernul vă plăti personalul implicat în vaccinare. Plata logisticii, încă disputată cu primarii


Vlad Voiculescu: Guvernul vă plăti personalul implicat în vaccinare. Plata logisticii, încă disputată cu primarii

Guvernul va adopta în ședința de miercuri, cel mai probabil, ordonanța de urgență care va lămuri cine și din ce bani va susține următoarele două etape de vaccinare, cele în care se vor imuniza milioane de persoane.

Într-un interviu acordat Europa FM, ministrul Sănătății spune că documentul final este încă negociat.

De ce? Pentru că încă se așteaptă puncte de vedere de la multe autorități locale, care s-au revoltat când au citit prima variantă a ordonanței, trimisă în teritoriu vineri, care prevedea că primăriile vor suporta majoritatea costurilor campaniei, costuri estimate la peste 2 miliarde de lei.

După dispute cu unii primari de altă culoare politică decât el, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, spune la Europa FM că în acest moment, Executivul își asumă cea mai mare parte acosturilor, cea cu plata personalului:

„Nu e vorba de un bonus, e vorba de plată a unorore suplimentare. Pentru unii dintre medici și asistente este pur și simplu un contract separat de muncă și vorbim, deasemenea, de o schemă de bonusare pentru medicii de familie care se vor implica într-un aspect esențial și anume al informării pacienților, al programării pacienților și apoi al monitorizării celor care primesc vaccinul. Costurile estimate sunt de 1,4 miliarde.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Încă în dispută au rămas costurile cu asigurarea logisticii, dar, spune ministrul Sănătății ironic, acestea nu ar trebui să bage în faliment primăriile:

„Noi vorbim de lucruri foarte simple într-un centru de vaccinare, trebuie să fie o canapea, trebuie să fie câteva scaune, câteva măsuțe și câteva panouri de despărțire. Singurul lucru mai complex este o chiuvetă, deci nu vorbim despre construcții noi, nu vorbim despre lucruri somptuase, trebuie să fie curat și la o temperatură decentă.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În replică, primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, explică faptul că, pentru orașul său, cele 2 milioane de lei necesare funcționării celor 36 de puncte de vaccinare, până la finalul campaniei, reprezintă o sumă mare:

„Nu spune nimeni că e o sumă care să te cocârjeze, pe românește, dar orice cheltuială neprevăzută înseamnă tăiereaunor bani dintr-o cu totul altă direcție și, deobicei, singura zonă din care putem lua acești bani e zona investițiilor.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Primarul Galațiului spune că reticența suportării unor noi acțiuni vine și din experiența acumulată cu Guvernul Orban:

„Toate acțiunile pe care le-am întreprins în sensul ăsta am cheltuit peste 14 milioane de lei și până acum ne-au fost decontate patru.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În final, spune ministrul Sănătății, soluția ce va fi adoptată în ședința de Guvern va fi una de compromis:

„Esteo discuție încă deschisă, cu siguranță există consultări și asta este important. Consultările se facprin trimiterea primei versiuni a documentului,asta s-a întâmplat deja vineri. Nu ne așteptam ca acele comentarii să vină în presă.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Etapa a doua de vaccinare ar urma să înceapă în acest weekend.

  • Anca Grădinaru

Ultimele stiri
Turist de 56 de ani, salvat în Munții Făgăraș, în urma unei intervenții dificile, la peste 2.000 de…

Prima seară de proteste în Arad față de neregulile din justiție

Protest și în Constanța pentru o justiție fără corupție| Manifestanții au cerut demisia șefei Înaltei Curți, Lia Savonea

Laureatul premiului Nobel pentru Pace, Ales Bialiațki, eliberat de Belarus în cadrul unei înțelegeri cu SUA

Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul “Sf. Maria” din Iaşi, neconforme |…

Proteste pentru schimbări în justiție au loc vineri seară în București și în alte orașe din țară: „Susținem…

Ce dosare importante au avut unii dintre magistrații care au stat în spatele președintei Curții de Apel București…

Solidaritate între magistrați, după denunțarea problemelor din justiție. Patru judecători din Arad au semnat scrisoarea magistraților: „Există acele…

Vrancea: Două femei au ajuns la spital cu suspiciune de botulism. Medicii veterinari au prelevat probe din mâncarea…

Două tipuri de lapte praf pentru bebeluși au fost retrase din magazine, după găsirea unei bacterii care provoacă…