Confidenţialitate


Viseu de Sus – 3 medici au fost sanctionati pentru decesul copilului plimbat intre spitale


Direcția de Sănătate Publică a constat că medicii nu au raportat în termen decesul copilului și nu au respectat protocoalele de resuscitare.

Cei 3 doctori sancționați sunt medicul curant, directorul medical şi managerul de la Spitalul din Vişeu de Sus.

Ei au primit câte o amendă de o mie de lei pentru că nu au respectat protocolul de resuscitare în cazul copilului în vârstă de 3 ani.

Pe de altă parte, mama micuţului decedat a declarat pentru MEDIAFAX că procurorii s-au autosesizat în acest caz şi au dispus deshumarea cadavrului pentru o nouă autopsie.

În noaptea de 5 februarie, băieţelul a început să se simtă rău, respirând cu dificultate şi sufocându-se în somn.

Mama a mers cu copilul la medicul de familie din comuna Săcel, care a îndrumat-o spre spitalul din Borşa, unde i s-a spus că medicul pediatru este în concediu.

În aceste condiţii, copilul a fost trimis cu o ambulanţă la spitalul din Vişeu de Sus, cu diagnosticul de insuficienţă respiratorie. Acolo, băieţelul a fost consultat şi i s-a prescris un tratament însă a început să se simtă rău.

Medicii au decis să cheme o ambulanţă de la Baia Mare, de la 120 de kilometri distanţă. Până la sosirea acesteia însă, copilul a decedat.


Ultimele stiri
Ultimatum dat de președintele Donald Trump Iranului: să redeschidă strâmtoarea Ormuz în 48 de ore, în caz contrar…

Copii de 2 și 3 ani, ținuți legați de calorifer | Mama și iubitul acesteia au fost arestați…

Declarația privind asigurarea libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz, semnată și de România | Ce pot face țările…

Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…