Confidenţialitate


Viorica Dăncilă, mesaj de Ziua Vârstnicilor: Vom promova un nou proiect al legii pensiilor


Viorica Dăncilă, mesaj de Ziua Vârstnicilor: Vom promova un nou proiect al legii pensiilor

Un nou proiect al legii pensiilor va fi promovat în perioada imediat următoare, a anunţat prim-ministrul Viorica Dăncilă, luni, într-un mesaj transmis de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.

“Societatea românească are nevoie astăzi, mai mult ca oricând, de înţelepciunea, cumpătarea şi generozitatea părinţilor şi bunicilor noştri. Experienţa lor de viaţă, memorie vie a frământărilor sociale şi grijilor personale, este un preţios factor de echilibru. Maturitatea şi dăruirea lor sunt îndemnuri puternice la unitate şi solidaritate, atât de necesare nouă, românilor, în An Centenar”, a transmis Dăncilă, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES de Guvern.

Prim-ministrul a subliniat că părinţii noştri au construit “cu răbdare, pricepere şi loialitate România Centenară”.

“Ne-au arătat drumul corect către un viitor mai bun, mai prosper, ne-au învăţat să ne ajutăm semenii, să ne iubim ţara, să ne apărăm interesele naţionale, să rămânem loiali tradiţiilor şi valorilor morale. Ei au avut un rol esenţial în definirea României de astăzi şi continuă să aibă un cuvânt greu de spus în transformările României de mâine. Părinţilor şi bunicilor, seniorilor noştri le datorăm recunoştinţă şi respect. Avem datoria morală să le păstrăm demnitatea şi să le oferim zile liniştite”, a spus Dăncilă.

Premierul a adăugat că, în mandatul actualei coaliţii de guvernare, au fost luate măsuri pentru a le asigura persoanelor în vârstă venituri mai mari şi acces mai facil la servicii de sănătate.

“Pensiile s-au majorat în trei etape, ultima începând cu 1 iulie anul acesta, iar în perioada imediat următoare vom promova un nou proiect al legii pensiilor, menit să continue majorările veniturilor persoanelor în vârstă, pentru a le oferi o viaţă mai bună. Mai sunt însă multe de făcut şi am încredere că împreună le vom face! Am convingerea că unitatea şi solidaritatea ne vor da putere şi inspiraţie pentru un viitor mai bun! Doresc seniorilor români sănătate, zile senine şi ‘La mulţi ani!'”, a completat Viorica Dăncilă.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează