Confidenţialitate


Viitura pe Dunare urmeaza sa ajunga la Portile de Fier peste aproximativ 24 de ore


Potrivit reprezentanţilor Apelor Române, viitura care se aşteaptă pe Dunăre din Serbia, cel mai târziu pe 22 mai, va fi urmată de o alta care provine de pe apele fluviului din Austria şi Ungaria, fapt ce creează o presiune îndelungată pe malurile fluviului.

‘

Autoritatile declara că debitele vor fi controlate și ‘nu se pune problema evacuării vreunei localităţi’.

‘

Deocamdata, vorbim despre 12 hectare de teren agricol și 18 de pășuni inundate în aval de Porţile de Fier II.

‘

In plus, pentru a evita nenorocirea din urmă cu opt ani, când Dunarea a avut un debit maxim de 16.000 mc/s, la Cozia- comuna Pristol, peste 200 de pompieri, jandarmi şi localnici au lucrat la consolidarea unui dig de 1 km lungime și un metru douzeci inălţime. Zona este supravegheata, iar în cazul în care e nevoie, se va interveni în forta.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează