Confidenţialitate


VIENA: Cozi de zeci de persoane la intrarea în magazinele redeschise de luni


VIENA: Cozi de zeci de persoane la intrarea în magazinele redeschise de luni

La Viena, oamenii au stat la coadă ca să intre în magazinele care s-au redeschis după mai bine de o lună și jumătate.

S-au reluat de astăzi mai multe activități, dar cu măsuri speciale.

Postul de televiziune CNN a realizat un material în Viena, acolo unde viaţa revine treptat la normal, pe măsură ce numărul cazurilor de coronavirus scade, iar magazinele şi frizeriile încep să se redeschidă.

Oamenii au mers să cumpere haine „nu pentru că aveam nevoie, ci pentru că am vrut să marcăm momentul ieşirii din carantină”. În secvenţele difuzate de CNN pot fi văzuţi oameni care aşteptau redeschiderea shopping mallurilor, păstrând distanţa, majoritatea purtând măşti de protecţie.

Şi saloanele de înfrumuseţare au fost luate cu asalt.

„Frizeriile au fost redeschise, cât timp se respectă distanţarea socială, acolo unde este posibil, dar însoţită de purtarea măştilor”, a relatat postul american.

Imaginile de la CNN arată cum clienţii sunt protejaţi.


Ultimele stiri
Plata facturilor la curent. Guvernul vrea să extindă lista beneficiarilor tichetului de energie | AUDIO

Peste un milion de euro strânși pentru doi polițiști răniți în atacul armat din Cracovia. Peste 100.000 de…

Vizita președintei Comisiei Europene la București. Ursula von der Leyen va anunța un sprijin pentru România și Bulgaria,…

Facturile la gaze naturale. Ce variante sunt luate în calcul după 31 martie, când va expira actualul mecanism…

România negociază cu Comisia Europeană până pe 20 noiembrie pentru a încasa 3,4 miliarde de euro. Critici privind…

Deficitul comercial al României a depășit 25 de miliarde de euro în primele nouă luni. Importurile au crescut…

România în Direct. Abuz la TNB. Este hărțuirea sexuală o problemă în România? | AUDIO

Studenții le cer guvernanților să aloce mai mulți bani Educației în 2027. Cel puțin 2.000 de lei îi…

Prețul cărnii de porc a scăzut cu peste 20% la poarta fermei. Fermierii vând sub costul de producție…

Casa Verde Baterii: până la 15.000 de lei de la stat pentru prosumatorii care vor să își cumpere…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează