Amenințare cu bomba la bordul unui avion Austrian Airlines. Aeronava a aterizat de urgență la Sofia | AUDIO
Sursa foto: Shutterstock
Amenințare cu bombă la bordul unui avion al companiei Austrian Airlines ce decolase din Tel Aviv spre Viena. Avionul a aterizat de urgență la Sofia. Niciun pericol nu a fost identificat după inspecția aeronavei.
57 de oameni se aflau la bordul aeronavei Austrian Airlines. A plecat duminică de la Tel Aviv spre Viena. Echipajul a raportat o ameninţare cu bombă atunci când avionul se apropia de frontiera cu România, iar forţele aeriene bulgare au ridicat de la sold avioane MiG-29.
Avionul a aterizat de urgență pe aeroportul din Sofia. Aeronava a fost verificată de autorități și nu s-a identificat niciun pericol.
Compania de transport aerian a precizat că, după finalizarea inspecției aeronavei Airbus A320, pasagerii au fost transferați pe un alt zbor. Avionul a plecat de la Sofia către destinația finală, Viena în jurul orei 02:43.





