După doi ani de la incendiul din Colectiv, istoria recentă începe deja să se rescrie. Prim-ministrul de atunci, Victor Ponta, admite într-un interviu acordat postului Europa FM că, în ciuda asigurărilor care au venit atunci, instituțiile statului nu erau, de fapt, pregătite pentru o tragedie de proporții. Cum nu sunt nici azi.
Între realitatea străzii cuprinse de revoltă și discursurile publice care au dat apoi Pieței Universității iluzia că s-a produs o schimbare profundă, a existat atunci o realitate paralelă – a politicii și a politicienilor.
Reporter: Sunt sigură că v-ați gândit la 30 octombrie 2015 nu numai pentru că se împlinesc doi ani de la incendiul din Colectiv, dar și pentru că n-a fost un moment oarecare în cariera dumneavoastră politică.
Victor Ponta: Bineînțeles. A fost un șoc și e o tragedie care, chiar dacă nu ne-a afectat direct, decât pe familiile, cunoștințele celor care au murit atunci, e un eveniment șocant. Și primul meu gând e pentru cei care au avut direct de suferit. Noi, toți ceilalți, ca de altfel în toate tragediile din lume, ne întristăm, ne ambalăm, după care viața merge mai departe și după aceea își mai aduc aminte oamenii doar când sunt momente de acest gen.
Rep: Dumneavoastră vă amintiți bine detaliile acelei zile?
V.P.: Bineînțeles. Eu eram în avion, în drum dinspre America spre Europa. Aveam internet, am primit un mesaj de la ministrul Sănătății de atunci, de la Nicu Bănicioiu. Primul mesaj a fost: „Se pare că a fost un incendiu într-un club din Centrul Vechi. Sunt victime, nu știu mai mult. Nu cred că cineva a realizat în primul moment dimensiunea tragediei. Am ajuns a doua zi la prânz și am mers direct la guvern, dar, vă dați seama, cred că a fost cel mai lung drum din viața mea. Cel puțin, așa mi s-a părut.
Rep: Imaginea cu dumneavoastră care a rămas de atunci e aceea a ședinței de Guvern în care transmiteți, cumva, că totul este în regulă. „Avem de toate”, spuneați atunci. Acum mai credeți același lucru?
V.P.: Nu știu dacă am folosit acea expresie că avem de toate. Am spus doar că asigurăm tot ceea ce ține de asigurat. Însă vreau să vă spun că în funcția de președinte, de prim-ministru, chiar și de ministru nu ai o altă imagine asupra evenimentelor decât cea care îți este adusă de cei care se pricep la așa ceva. Primești informații și spui „Da, spuneți ce aveți nevoie să vă punem la dispoziție”. Nu poți să ai o altă reacție decât aceasta.
„N-a fost, până la urmă, nimeni pregătit pentru așa ceva”
Rep: Vă întreb dacă impresia a fost că statul, de fapt, se descurcă. Ați avut în mod real această impresie?
V.P.: Nu, a fost depășit total. Și sper să nu vorbesc cu păcat, dar cred că și astăzi ar fi depășit total. Dar nu, n-a fost, până la urmă, nimeni pregătit pentru așa ceva. Și vorbesc de medici, de cei care au în fișa postului așa ceva, cu atât mai puțin de președinți, prim-miniștri sau miniștri.
Rep: Au trecut cinci zile, de sâmbătă până miercuri, până când dumneavoastră ați anunțat de la aceeași masă că vă depuneți mandatul.
V.P.: Da.
Rep: Ce s-a întâmplat în aceste cinci zile?
V.P.: A fost un gest pe care nu-l regret nicio secundă. Cred că sunt momente în societate când există o supărare, o nervozitate și aceasta trebuie descărcată pe cineva, chiar dacă nu eram eu cel care să am vreo atribuție sau vină legală, însă mi-am asumat această responsabilitate și cred că asta trebuia să fac în acel moment.
„Luasem de duminică decizia de a demisiona”
Rep: Ați sugerat recent că a fost totuși vorba mai ales despre un context, pentru că decizia de a pleca din Guvern era deja luată de ceva timp.
V.P.: Sigur că a fost un context. Cred că de duminică deja lucrurile s-au politizat. Și mie mi s-a părut că politica se poate duce cu foarte multe arme, dar nu cu moartea unor oameni. Mi s-a părut un lucru pe care nu pot și nu vreau să îl duc.
Rep: Deci v-ați gândit să demisionați încă de luni.
V.P: Da, da. Chiar luasem decizia de luni. Doar că am vrut să mă consult și cu cei care mi-au fost aproape, să-i anunț. Și mă bucur că cei mai aropiați oameni de mine mi-au spus că fac bine.
Rep: Vă referiți aici la familie sau și la oameni politici?
V.P.: Nu la oameni politici, ci la familie. (…) Seara m-am văzut cu Gabriel Oprea căruia i-am spus că intenționez a doua zi să demisionez și dimineață i-am spus domnului Dragnea. Sunt singurii oameni politici cu care am vorbit.
„Liviu Dragnea m-a mințit. S-a dus primul să facă anunțul ca să arate, cumva, că el m-a demis”
Rep: Domnul Dragnea ne spunea atunci că a fost „o discuție foarte serioasă și profundă”.
V.P.: N-a fost chiar așa serioasă și profundă. Domnului Dragnea îi plac vorbele mari. Dar faptul că mi-a și promis „Nu spun nimănui, du-te și anunță”. Și evident că m-a mințit, s-a dus primul să anunțe ca să arate cumva că el m-a demis. Era vorba de o negociere ceva mai veche prin care domnul Dragnea îi tot spunea președintelui Iohannis că îmi retrage sprijinul dacă îl pune pe Vasile Dâncu. Uite că aici meritul domnului Iohannis este că nu l-a pus pe Vasile Dâncu.
Rep: V-au întrebat copiii dumneavoastră atunci despre Colectiv? Ce le-ați spus?
V.P.: Sigur că da. Nu doar că m-au întrebat atunci și am încercat să le explic și eu, și Daciana dimensiunea tragediei. Le-am spus ce înseamnă pericolul de a merge în asemenea locuri. Dar, dacă mă întrebați, la doi ani după, vă dați seama că îmi este teamă în fiecare seară când știu că Andrei merge în Centrul Vechi. Pentru că sunt conștient că nu s-a schimbat nimic în ceea ce privește prevenirea unor situații de acest gen. A fost o emoție atunci, s-a decontat emoția, s-a decontat în paratrăsnetul Victor Ponta, însă, într-un stil pur românesc, de acolo nu s-a mai schimbat nimic.
Rep: Personal, ce ați învățat?
V.P.: Am învățat că sunt momente mari, importante în viață când trebuie să își asumi lucruri, nu doar să spui «Dar, stai puțin! Dar de ce eu?» Cu riscul de a-mi pierde foarte mulți prieteni sau suporteri, cred că am făcut ce trebuie și nu, la doi ani după, nu m-am răzgândit, aș face același lucru. (…) Îmi stă pe suflet. Nu pot să spun că a trecut.
Rep: Care-i remușcarea? Când spuneți „Îmi stă pe suflet”…
V.P.: Nu știu. Acum, vă dați seama, nu că puteam eu din avionul dinspre America să fac ceva mai mult, dar, cu siguranță, un singur om dacă putea fi salvat… Știți cum, cine salvează un om salvează toată omenirea. Nu?
