Confidenţialitate


Victor Ciorbea anunță că anul acesta va decide dacă sesizează CCR


Victor Ciorbea anunță că anul acesta va decide dacă sesizează CCR

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat că analizează aspectele de neconstituționalitate invocate la ordonanțele privind modificarea Codului fiscal și Pilonul II de pensii, susținând că anul acesta va lua o decizie.

“Este o altă sesizare, aceasta se referă la OUG 82, cealaltă privește OUG 79. Există o legătură importantă între cele două ordonanțe. În cadrul scurtei discuții pe care am avut-o cu reprezentanții PNL, au subliniat principalele motive care în opinia dânșilor constituie aspecte de neconstituționalitate și pentru care ne-au cerut să le examinăm și să sesizăm CCR. O vom face în cel mai scurt timp cu putință. Lucrăm la ambele ordonanțe. (…) Nu am luat o decizie. Anul acesta categoric (vom lua o decizie — n.r.)”, a afirmat Victor Ciorbea, după ce liberalii au depus o solicitare de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a OUG 82/2017 referitoare la Pilonul II de pensii.

Ciorbea a spus că a solicitat și a primit documente și precizări suplimentare în urma întâlnirii cu liderii confederațiilor sindicale.


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează