Confidenţialitate


Vicepremierul Barna, despre moţiunea împotriva ministrului Ghinea: Un exerciţiu de umflat muşchii din partea PSD


Vicepremierul Barna, despre moţiunea împotriva ministrului Ghinea: Un exerciţiu de umflat muşchii din partea PSD

Vicepremierul Dan Barna a apreciat că moţiunea simplă pe care parlamentarii social-democraţi vor să o depună împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, reprezintă un “exerciţiu de umflat muşchii”, menţionând că este mulţumit de munca pe care acesta a depus-o în pregătirea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

“E foarte caraghios, pentru că PSD tocmai a fost partidul care a fost invitat şi a mers cu reprezentanţi la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi a văzut programul înainte, au exprimat puncte de vedere, o parte dintre ele au fost preluate. Sunt cel mai puţin îndreptăţiţi să exprime nemulţumiri pe asta, dar e opoziţia, trebuie să facă exerciţiul acesta de moţiune simplă împotriva miniştrilor. În mod surprinzător, cumva, au fost luaţi în principal miniştrii USR PLUS. Dacă ne uităm, a fost şi Claudiu Năsui şi Vlad înainte. Acum e şi Cristi Ghinea. E, mă rog, un exerciţiu de umflat muşchii din partea PSD”, a declarat liderul USR PLUS, marți seară, la TVR 1.

“Este cel mai complex proces pe care îl are România din 2007. De la integrarea europeană nu a mai fost un proiect de ţară, pentru că PNRR asta e, în realitate, un proiect de ţară cu nişte direcţii şi nişte linii de investiţii asumate şi foarte clare. Din 2007 nu a mai existat aşa ceva în România. A fost un efort uriaş. Îl felicit pe Cristian Ghinea pentru anduranţa de a fi stat cu fiecare minister, de a fi tras informaţii, de a le fi aşezat. (…) Comisia o să trimită un prim feedback în toamnă. (…) Proiectele vor începe din ianuarie anul următor”, a adăugat Dan Barna, care s-a arătat încrezător că România va fi capabilă să cheltuie până în 2026 cele 29 de miliarde prevăzute de PNRR. Totodată, a arătat că unul dintre spitalele finanţate prin PNRR s-ar putea afla la Sibiu, în condiţiile în care acesta se află într-o fază avansată de pregătire a proiectului, fiind ajuns la autorizaţia de construire.

“Sunt câteva direcţii foarte clare: o dată autostrăzile – bucăţile de autostrăzi şi componentele de autostradă care sunt în program. A7, autostrada aceea spre Moldova, care e aşteptată, istoric deja. Deci bucăţile de autostradă se vor realiza. Partea de infrastructură feroviară, cumva e o ambiţie a colegului meu Cătălin Drulă să renască şi să se refuncţionalizeze traficul feroviar. Construcţia câtorva spitale (…), două, trei, cu siguranţă. (…) Eu sunt foarte încrezător. E o provocare foarte mare pentru România. Nu e simplu, pentru că faţă de absorbţia pe care am avut-o până acum, va trebui să fim peste, adică să avem o capacitate de absorbţie mai mare şi ăsta e un lucru complicat, dar am încredere”, a mai precizat vicepremierul.

Potrivit lui Barna, România a recurs şi la împrumuturi prin PNRR, deoarece acestea reprezintă “cea mai ieftină variantă” de finanţare a dezvoltării.

“România, ca să se dezvolte, are nevoie de finanţare. Resursele pe care le generăm la momentul acesta nu sunt suficiente pentru ceea ce înseamnă nevoia de dezvoltare pe infrastructură, pe partea de economie, de educaţie. Împrumuturile venite prin PNRR sunt împrumuturi luate de pe piaţa internaţională de Comisia Europeană la cea mai mică dobândă posibilă. Sunt împrumuturi mai mici decât orice împrumut ar putea să obţină România de oriunde din lume. Avem nevoie de bani şi dacă am fi mers la băncile clasice, la finanţatorii cunoscuţi internaţionali, am fi plătit o dobândă mai mare”, a spus vicepremierul.

Parlamentarii social-democraţi vor depune, miercuri, o moţiune simplă împotriva ministrului Cristian Ghinea.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…